Studentii se vor implica mai mult in luarea deciziilor
Studentii se vor implica mai mult in luarea deciziilor
17 Dec, 2003 00:00
ZIUA de Constanta
776
Marime text
Ordin privind alocarea resurselor in campusuri
MECT a stabilit ca numarul celor care vor intra in componenta comisiilor de decizie sa fie de cel putin 25%
Consiliile de administratie si comisiile de decizie pentru alocarea resurselor in campusurile universitare vor trebui sa aiba in componenta reprezentanti ai studentilor. Conform unui ordin al Ministerului Educatiei, Cercetarii si Tineretului, numarul reprezentantilor studentilor in comisiile de decizie va fi stabilit de senatele universitare, tinand cont de ponderea acestora in senat, respectiv 25 la suta, la propunerea studentilor. Institutiile de invatamant superior vor coopta in comisii reprezentanti ai studentilor, membri ai senatelor universitare si alti reprezentanti alesi de organizatiile studentesti. Includerea tinerilor in cele doua organisme de decizie a fost una dintre revendicarile organizatiilor studentesti in timpul actiunilor de protest din aceasta toamna si la negocierile cu reprezentantii Ministerului Educatiei. Potrivit celor declarate de conducerea Universitatii "Ovidius", in prezent, studentii sunt reprezentanti in senatul institutiei in proportie de 25%.Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii