Sute de asistente risca sa nu mai profeseze
Sute de asistente risca sa nu mai profeseze
06 Feb, 2007 00:00
ZIUA de Constanta
873
Marime text
# Potrivit legii, Ordinul Asistentilor si Moaselor din Romania va ridica autorizatia de libera practica pentru cadrele medicale care nu au obtinut numarul de credite stabilit de Ministerul Sanatatii, pana la 31martie
Din acest an, medicii, dentistii, asistentele si moasele vor mai primi avizul de libera practica doar daca demonstreaza ca s-au preocupat de perfectionarea lor profesionala. Chiar daca prevederile Legii 307 mentionau acest lucru, inca din urma cu trei ani, o parte dintre asistente s-au trezit abia acum ca nu au acumulat cele 110 de credite, necesare pentru continuarea exercitarii meseriei.Potrivit dr. Corneliu Amariei, prin noua reglementare, cadrele medicale sunt obligate sa intre in programul de educatie continua, aplicat in toate tarile Uniunii Europene. Se pare ca asistentele si moasele au acceptat mai greu faptul ca trebuie sa se pregateasca continuu, mai ales ca participarea la unele dintre manifestari trebuie platita. "Creditele ar fi putut fi obtinute de personalul sanitar din timp, fara prea multa cheltuiala din partea acestora, daca acestea ar fi participat la simpozioane, mese rotunde, congrese sau conferinte, unele dintre acestea fiind gratuite, a declarat Maria Dobre, vicepresedinte al Ordinului Asistentelor si Moaselor din Constanta. In momentul de fata, aproape 300 de asistente din judetul nostru se afla intr-o situatie critica. Cele mai multe sunt angajate in cabinetele medicilor de familie. Deocamdata, acestea nu vor putea primi certificatul de libera practica, deoarece nu au obtinut numarul de credite necesar. Printre acestea exista, insa, si cadre medii care timp de trei ani nu au participat la nici un curs de perfectionare. Pana la expirarea termenului limita de depunere a dosarelor, care este 31 martie, cadrele medii mai au totusi o sansa."Este vorba si de putina neglijenta"Acestea pot acumula cele 110 credite in urma absolvirii a patru cursuri organizate in mod intensiv in perioada imediat urmatoare, insa pentru asta personalul sanitar trebuie sa scoata din buzunar doua milioane de lei. Asistentele medicale sunt nemultumite avand in vedere suma pe care trebuie sa o achite intr-un timp atat de scurt, pentru a putea primi avizul de libera practica. Ele spun ca suma este prea mare. "Este adevarat ca asistentele sunt suparate pentru ca tarifele sunt maricele, iar unele nu-si permit sa le plateasca. Este vorba mai ales de cele din sectorul medicinei de familie care au salarii mici, explica Ani Borsi, liderul local al Federatiei Siampa Sanitas. Desi este decisa sa le ajute pe membrele sale de sindicat, aceasta considera ca s-a ajuns in situatia de fata si din cauza neglijentei privind profesia. Ca urmare, sindicalistii constanteni au luat deja legatura atat cu biroul operativ al Federatiei, cat si cu reprezentantii OAMR privind reducerea sumei pe care asistentele trebuie s-o achite sau pentru prelungirea termenului de depunere a dosarelor. Vicepresedintele OAMR, Maria Dobre, sustine ca banii necesari pentru obtinerea creditelor au o destinatie foarte precisa. Din aceasta suma, profesorii primesc cate 30 de lei per cursant, brosurile de specialitate distribuite costa 5 lei, in timp ce pentru intocmirea certificatului de libera practica asistentele platesc 15 lei. Conducere OAMR din Constanta spune ca perfectionarea a devenit obligatorie si in alte state in care cadrele medicale din Romania doresc sa lucreze.Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii