Tabara clandestina
Tabara clandestinaHotelul "Turist" din Eforie Sud, real focar de infectie
Inspectorii ANPC au depistat, sambata, in timpul unui control la una dintre unitatile de cazare pe care le inchisesera de curand, o serie de abateri care, coroborate, ar constitui un adevarat atentat la sanatatea publica * In ciuda interdictiei aplicate hotelului de a mai caza pe cineva, reprezentantii institutiei de control au descoperit ca aici functiona o tabara clandestina, unde erau adusi pentru petrecerea unei parti din vacanta doua sute de elevi * Nemultumiti de conditii, acestia au reclamat mizeria care troneaza in camere, dar si la locurile de pregatire a mancarii * Unitatea din Eforie Sud nu avea autorizatie si nici contract de primire a grupului * Ieri, hotelul a fost inchis definitiv, iar copiii au fost mutati la tabara de la Navodari, desi multi au protestat, spunand ca ei au venit sa se distreze la Costinesti
Secretarul de stat Rovana Plumb, impreuna cu inspectorii OPC Constanta au efectuat sambata, un control la hotelul "Turist" din statiunea Eforie Sud, apartinand societatii Bucegi Impex SRL. Actiunea s-a facut ca urmare a reclamatiei facute de elevi, care erau nemultumiti de conditiile de cazare. Grupul de aproape doua sute de elevi din Baia Mare a sosit la hotelul "Turist" din Eforie Sud sambata dimineata. Au fost intampinati cu camere in care persista un puternic miros de mucegai, apa plina de rugina si paturi aproape rupte, motive care au dus, de altfel, la aceasta reclamatie.Bucataria groazei
Imediat dupa sesizarea facuta de copiii de la Baia Mare, secretarul de stat Rovana Plumb, impreuna cu inspectorii OPC s-au deplasat la hotelul in cauza. In intreaga cladire era un miros inecacios de fum care nu se stia de unde provine. Antonio Temian, de 17 ani, din Baia Mare, a declarat ca in camera miroase foarte puternic a mucegai, patul este distrus, apa rece curge cu rugina, iar apa calda se furnizeaza cu program. Controlul OPC a inceput, asa cum era si firesc, din bucataria unitatii. Ceea ce s-a descoperit aici a intrecut orice imaginatie. Se intra dintr-o incapere in alta, iar activitatile desfasurate in fiecare dintre ele erau din cele mai diverse. In prima camera se spalau rufe, iar pe plafon isi facusera cuib niste randunele. In cealalta camera, se desfasurau operatiuni de pregatire a mesei pentru elevi. In sfarsit, in cea de-a treia incapere se afla depozitul de alimente. Aici, "descoperirile" au fost de-a dreptul socante pentru o unitate care avea in maini soarta a circa 200 de copii: margarina si unt portionat tinute la temperatura camerei si, cel mai grav, zeci de kilograme de carne stricata, expirata in urma cu sapte zile.Mancare denaturata
Ceea ce inspectorii OPC au gasit in bucataria hotelului a fost sub orice critica. Secretarul de stat Rovana Plumb a interzis personalului bucatariei sa serveasca elevilor mancarea pregatita. Acestia ar fi trebuit sa primeasca ciorba de legume si pilaf sarbesc cu pulpa de porc. Pentru ca nu s-a putut face dovada faptului ca mancarea nu era preparata cu carne stricata, Rovana Plumb a dat dispozitie ca peste mancare sa fie pus clor. In cele din urma, s-a hotarat ca elevii sa primeasca totusi ciorba de legume si pilaful deoarece acestea nu reprezentau un pericol pentru sanatatea lor. Un lucru este cert: daca inspectorii OPC nu ar fi venit in control, viata copiilor ar fi fost in pericol si ar fi primit la masa carnea gasita stricata. Toate acestea s-au intamplat dupa ce elevii platisera cate 2,2 milioane de lei, pe masa si cazare.Daca-i ordin, sa-l incalcam!
Hotelul "Turist" nu era la prima abatere. Pe 23 iulie, inspectorii OPC au mai realizat un control la aceasta unitate. Atunci, de fapt, s-a descoperit ca oferta de cazare este improprie, nici una dintre cele 67 de camere neindeplinind conditiile minime. Peretii, saltelele si mobila erau intr-o stare deplorabila si pline de mucegai, varuiala era cazuta, fotolii rupte, lenjeria veche, murdara si rupta, becurile nu aveau abajururi, iar la bar covorul era plin de gauri. De asemenea, toaletele erau comune si extrem de murdare. La controlul de atunci, in hotel nu era nimeni cazat. La momentul respectiv, inspectorii OPC au avertizat conducerea sa nu primeasca pe nimeni in hotel pana nu remediaza deficientele, ceea ce s-ar putea traduce cu o inchidere temporara. Se pare ca dispozitia inspectorilor nu l-a interesat pe patronul hotelului, Horia Giurgiu, din moment ce, la numai trei zile de atunci, a cazat in hotel nici mai mult nici mai putin decat 200 de copii. Unitatea nu numai ca a incalcat decizia OPC, dar nici nu detinea aviz de functionare de la Agentia Nationala a Taberelor, nu avea conditiile necesare pentru cazarea copiilor si nici nu exista vreun contract de primire a acestora.Nepasarea patronului
Presedintele ANPC, Rovana Plumb, a precizat ca, in mod normal, patronul hotelului, Horia Giurgiu, ar fi trebuit sa anunte grupului de la Baia Mare inchiderea hotelului. Contactat telefonic de catre Rovana Plumb, Giurgiu a recunoscut ca nu a facut acest lucru. Mai mult, el a mai recunoscut ca nu are aviz de la Agentia Nationala a Taberelor si a spus ca nu stia nimic de faptul ca in bucatarie era carne stricata. "I-am spus sa gaseasca doua variante in conformitate cu legea. Prima era de gasire a unui alt loc in care acesti copii sa serveasca masa de acum incolo, dat fiind faptul ca masura de inchidere a unitatii functioneaza in continuare si nu este anulata de catre institutia noastra, si, de asemenea, sa gaseasca un loc unde sa-i cazeze pe cei 198 de copii, dat fiind faptul ca in acest complex, ca urmare a masurilor dispuse, nu-si mai pot petrece vacanta", a precizat Rovana Plumb. Aceasta a mai adaugat ca, in situatia in care nu se gaseste solutie pentru o alta locatie de desfasurare a acestei tabere, hotelul va restitui profesorilor banii inapoi, astfel incat copiii sa plece din tabara.Refuz total
Desi profesorul Moisa, insotitorul de grup al elevilor, a declarat ca este multumit de conditii, s-a luat masura inchiderii definitive a hotelului, iar administratorul a fost sanctionat cu amenda de 25 de milioane de lei. In timp ce chestiunea hotelului insalubru a fost rezolvata, a aparut o alta problema. Desi li s-a asigurat cazare la Navodari, copiii refuza sa plece din tabara de la Eforie Sud si spun ca doresc sa mearga la Costinesti. Este greu de inteles ca, dupa ce au reclamat conditiile necorespunzatoare de la Eforie, acum refuza sa plece de aici. Daca nu se vor supune si nu vor accepta sa plece, va fi necesara interventia Politiei. Ieri, hotelul a fost inchis definitiv, iar copiii au fost mutati in tabara de la Navodari, in ciuda protestelor unora dintre ei care sustineau ca au venit aici sa se distreze la Costinesti.Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp