Tinerii artisti ies la rampa
Tinerii artisti ies la rampaGala Tanarului Actor - HOP 2003
Evenimentul a fost organizat de Uniunea Teatrala din Romania (UNITER), Ministerul Culturii si Cultelor, Societatea Romana de Televiziune si Primaria municipiului Mangalia * Gala este structurata pe doua etape, respectiv una in cadrul careia sunt selectionati tinerii inscrisi si cealalta, a concursului propriu-zis * Proba de concurs obligatorie a constat in prezentarea unui monolog de maximum 10 minute, extras din nuvelele publicate in volumul "Nostalgia" de Mircea Cartarescu, iar cea la alegere, intr-un recital propus de fiecare concurent sau grup * Pentru concurs au fost selectionati zece tineri si sase grupuri
La Centrul Cultural din Mangalia s-a desfasurat, in perioada 28-30 august, o noua editie a Galei Tanarului Actor - HOP, manifestare care are ca scop promovarea tinerelor talente ale artei spectacolului. Evenimentul a fost organizat de Uniunea Teatrala din Romania (UNITER), Ministerul Culturii si Cultelor, Societatea Romana de Televiziune si Primaria municipiului Mangalia. In fiecare an, tinerii care se inscriu in concurs trebuie sa tina cont de o anumita tema, propusa de organizatori. Regizorul Cornel Todea, prezentatorul galei si, in acelasi timp, directorul ei, a sugerat ca tema galei din acest an sa se subordoneze ideii de "alteritate", participantii prezentand in programul lor o pledoarie cu rolul de a demonstra ca sansa convietuirii depinde de elemente cum sunt dialogul, toleranta si acceptarea celuilalt. Gala a fost structurata pe doua etape, respectiv una in cadrul careia are loc selectionarea tinerilor inscrisi si o alta a concursului propriu-zis. Aceasta din urma este impartita de doua sectiuni: individual si grup. La prima etapa a concursului s-au inscris aproximativ 50 de tineri la sectiunea individual si 16 grupuri, dintre acestia juriul selectand doar zece concurenti si sase grupuri. Juriul primei etape la sectiunea individual a fost alcatuit din regizorii Tudor Marascu si Ludmila Anton, iar candidatii pentru sectiunea grup au fost alesi de actorul Eusebiu Stefanescu si regizorul Cornel Todea.Tinerele sperante ale teatrului romanesc
Timp de trei zile, pe scena Centrului Cultural din Mangalia concurentii au incercat sa convinga juriul de talentul actoricesc si de faptul ca au meritat sa fie selectati printre cei mai buni. Pentru prima sectiune au fost selectionati actorii: Toma Emil Danila, Ramona Dragulescu, Ciprian Cojenel, Elena Daniela Dumitrescu, Ester Natalie, Monica Florenta, Delia Lazar, Maria Obretin, Marian Raducu, Adrian Vancica. La sectiunea grup au fost declarate admise urmatoarele spectacole: "Chelnerul mut" dupa Harold Pinter, regia si distributia: Ciprian Nicolaiasa si Rares Traian Parlog; "Nascut vinovat" de Ari Roth, regia: Erwin Simsosohn, in distributie: Iulian Postelnicu, Ioan Andrei Ionescu, Viorel Cojanu, Toma Danila si Raluca Oprea; "Novecento" dupa Alexandru Barrico, distributia: Florin Vidamaski si Fatma Mohamed; "Proprietate furata" dupa Tennesse Williams, regia: Vasile Toma, distributie: Mihai Calota, Cristian Popa, Maria Cristina Serbu; "Ultimul spectacol" de Catalin Rotaru, regia si distributia: Carmen Lopazan, Dana Rotaru, Catalin Rotaru, Ionut Alin Ionescu, Catalin Paul Stanciu; "Ursul" de A.P. Cehov, regia: Mihaela Triboi, distributia: Ioana Calota, Alexandru Nedelcu si Lucian Ghimisi. Publicul numeros prezent in sala pe parcursul intregii gale a avut ocazia sa urmareasca fragmente din spectacole binecunoscute, puse in scena cu participarea tinerilor actori. Astfel, pe langa cele sase piese selectionate pentru concurs, pe scena au fost jucate de actori consacrati alte cateva piese. In prima seara, in afara concursului a fost prezentat spectacolul "Paricidiul" de Ion Sava, cu Marian Popescu, laureat al galei 2002, iar pe 29 august, Irina Sarbu si Andrei Tudor au a interpretat rolurile din piesa "Seara de jazz". Surpriza galei a reprezentant-o spectacolul din seara galei laureatilor, "Aici nu se simte nimic" de Lia Bugnar, interpretat de actorii Dorina Chiriac si Daniel Popa. Productia a apartinut Teatrului Luni de la Green Hours.Laureatii editiei de anul acesta
Tema de concurs pentru tinerii selectionati a fost compusa dintr-o proba impusa si una libera. Proba de concurs obligatorie a constat in prezentarea unui monolog de maximum 10 minute care a fost extras din nuvelele publicate in volumul "Nostalgia" de Mircea Cartarescu, iar cea la alegere, dintr-un recital propus de fiecare concurent sau grup. Juriul galei a avut in componenta pe criticul de teatru Cristina Modreanu, regizorii Felix Alexa si Cornel Todea, precum si actorii Stefan Iordache si Virginia Mirea. La sfarsitul concursului, toti cei aproximativ 30 de actori au primit din partea primarului municipiului Mangalia, Zamfir Iorgus, diplome de participare. Pe langa acestea au mai fost acordate doua premii speciale. Este vorba de premiul acordat de Fundatia Master Class si Societatea de Radio-Televiziune tinerei Raluca Oprea. Juriul a acordat un premiu special intitulat "Sica Alexandrescu" actritei Ioana Calota. Acest premiu este transmisibil, el fiind inmanat tinerei de laureatul de anul trecut al aceleiasi distinctii, Adrian Biciu. Premiul pentru cea mai buna actrita a fost acordat lui Ester Natalie. Deoarece laureata a lipsit de la decernare, premiul a fost primit de actorul Eusebiu Stefanescu, directorul teatrului unde joaca Ester Natalie. Cel mai bun actor a fost desemnat Adrian Vancica, in timp ce la sectiunea grup marele premiu a fost acordat grupului format din actorii Ioana Calota, Alexandru Nedelcu si Lucian Ghimisi, pentru spectacolul "Ursul" de A.P. Cehov, in regia Mihaelei Triboi.Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp