Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
11:42 24 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Tinerii care doresc sa studieze in strainatate vor primi sprijin de la stat

ro

18 Sep, 2004 00:00 984 Marime text

Pomana guvernamentala in campanie electorala

Conditia este ca dupa absolvire sa se intoarca in tara si timp de trei pana la cinci ani sa lucreze, pe functii de conducere, in administratia publica * Bursele vor fi deschise atat absolventilor de liceu care doresc sa studieze in strainatate, cat si absolventilor de facultate care vor sa faca masterul in universitati in afara tarii, precum si celor care opteaza pentru doctorat * Se pot inscrie pentru acest program tineri cu varsta de maxim 35 de ani * In cazul in care acestia nu-si respecta contractul, trebuie sa returneze integral suma de bani pe care statul a investit-o in ei finantandu-le studiile, la care se adauga o dobanda de 15% in cazul in care nu se intorc in tara, de 10% daca nu finalizeaza studiile sau daca nu respecta anumite standarde de performanta si de 5% daca se intorc in tara dar nu-si respecta contractul si nu lucreaza pe postul pentru care s-au angajat * Tinerii pot studia la universitati din Europa sau SUA, iar prima promotie care va beneficia de bursa din partea statului va fi selectata anul viitor * De acest program pot beneficia tinerii din toata tara

Cel mult 320 de tineri romani care doresc sa studieze in strainatate vor fi sustinuti din punct de vedere financiar de Guvern, cu conditia ca acestia sa revina in tara la finalizarea studiilor si sa lucreze in administratia publica. Executivul a aprobat zilele trecute normele metodologice la proiectul de lege privind bursele speciale "Guvernul Romaniei", care a fost initiat in ideea modernizarii administratiei locale si centrale prin promovarea unor tineri manageri instruiti corespunzator si capabili de performanta in anumite domenii. Aceste burse vor fi deschise atat absolventilor de liceu care doresc sa studieze in strainatate, cat si absolventilor de facultate care vor sa faca masterul in universitati in afara tarii, precum si celor care opteaza pentru doctorat. Pentru acest program pot opta tineri cu varsta maxima de 35 de ani, cetateni romani. Conform datelor puse la dispozitie de reprezentantul Inspectoratului Scolar Judetean Constanta, Petrica Miu, o comisie va proceda la o selectie de dosare al caror format este standard, compatibil cu al universitatilor straine. Comisia va fi formata din sase secretari generali, reprezentanti implicati in acest proiect, un reprezentant al primului-ministru, un reprezentant al oamenilor de afaceri si un altul al tinerilor oameni de afaceri, un reprezentant al Consiliului National al Rectorilor, unul al Academiei Romane, un altul din partea Sindicatului Functionarilor Publici, un reprezentant al mediului bancar, un reprezentant al mass-media si un reprezentant al Programului Natiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD). Selectia se va face in fiecare an pana la sfarsitul lunii noiembrie. Tinerii constanteni care vor sa-si incerce sansele trebuie sa depuna dosarele standard, dosare ce vor fi analizate de comisie. Pe baza acestora se va face o lista cu candidati admisi, aflati pe lista de asteptare sau respinsi. In acest moment, candidatii au garantia finantarii integrale a studiilor de catre stat.

Burse cu cantec

Tinerii trebuie sa opteze pentru o universitate din strainatate si, in cazul in care sunt admisi, vor semna un contract ferm cu statul roman, prin care se angajeaza ca, la finalizarea studiilor, sa revina in tara si sa munceasca in administratie, pe functii de conducere, pe perioade de trei pana la cinci ani. In cazul in care acestia nu-si respecta contractul, trebuie sa returneze integral suma de bani pe care statul a investit-o in ei finantandu-le studiile, la care se adauga o dobanda de 15% in cazul in care nu se intorc in tara, de 10% daca nu finalizeaza studiile sau daca nu respecta anumite standarde de performanta si de 5% daca se intorc in tara dar nu-si respecta contractul si nu lucreaza pe postul pentru care s-au angajat. Costurile pentru cursurile din cadrul acestui program vor fi de un milion de euro pe an si vor ajunge, treptat, la patru milioane de euro. Pentru prima generatie, care va intra in anul universitar 2005/2006, cheltuielile se asigura din fonduri de rezerva bugetara iar 8,5% din costuri vor fi suportate de Programul Natiunilor Unite pentru Dezvoltare. Specializarile pentru care tinerii pot sa opteze sunt, in cazul studiilor universitare si de master, economie, management, finante, drept, studii europene, relatii publice si comunicare, administratie publica, diplomatie, studii politice, relatii internationale, inginerie, energie, protectia mediului, chimie sau petrochimie, inginerie economica, constructii, transporturi, inginerie industriala sau productie, tehnologia informatiei-comunicatiei, educatie, agricultura, agronomie, aparare nationala, ordine publica si sociologie. In cazul doctoratului, specializarile sunt economie, drept, studii europene, administratie publica, diplomatie, studii politice, relatii internationale, aparare nationala si ordine publica. Studentii pot urma cursuri la universitati din Europa sau SUA.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii