Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
18:12 24 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Tomograful sectiei de Radiologie a Spitalului Judetean, fara autorizatie de functionare

ro

14 Sep, 2004 00:00 1326 Marime text

Anomaliile secolului XXI

Sectia de Pediatrie a Spitalului Judetean se confrunta in continuare cu lipsa medicamentelor necesare * O alta problema cu care se confrunta aceasta sectie este nefunctionarea unor aparate medicale * Din aceasta cauza, pacientilor nu li se mai fac analize * Dr. Corneliu Neagoe recunoaste ca pacientilor li se administreaza tratament "dupa ochi" * Aparatura sectiei Radiologie nu mai are autorizatie de functionare de cel putin zece ani

Problema medicamentelor inca nu a fost rezolvata in Spitalul Clinic Judetean Constanta. Din pacate, sefii sectiilor din acest spital spun ca pacientii lor nu au parte de un tratament medicamentos strict suferintei lor. Lipsa acuta a medicamentelor se pare ca este o vesnica problema care nu are rezolvare. Sectia de Pediatrie se confrunta in continuare cu aceasta problema. Din farmacia acestei sectii lipseste medicamentul cefalosporina, care este un antibiotic foarte puternic si este folosit in cazul pacientilor care sunt infectati cu germeni rezistenti la anumite medicamente. Medicul sef al sectiei de Pediatrie, Corneliu Neagoe, a declarat ca in cadrul acestei sectii aparatura medicala nu functioneaza. Oximetrul, ionograma, cat si rezerva alcalina sunt aparate folosite in depistarea unor boli, fiind indispensabile activitatii medicale, iar ele nu mai functioneaza. Din cauza acestor defectiuni, medicul Corneliu Neagoe spune ca pacientii care ajung la sectia de Pediatrie sunt tratati "dupa ochi". Acesta a mai precizat ca el nu vede nici o diferenta intre acest spital si un dispensar de cartier, unde si acolo tratamentul ramane sa fie dat de medic asa cum considera el. Din cauza acestor defectiuni, medicii nu pot face analize. Corneliu Neagoe precizeaza faptul ca, in urma cu doua zile, a fost internat in sectia de Pediatrie un copil de noua luni cu o deshidratare in proportie de 10%. Deshidratarea a provenit in urma unei alimentatii neadecvate. Micului pacient i s-a administrat un tratament fara a i se face analizele, pentru ca sectia are aparatura medicala defecta. O alta problema grava cu care se confrunta sectia de Pediatrie este aparatura neadecvata de la Radiologie. Medicii acestei sectii sunt dispusi unei iradieri permanente si periculoase, pentru ca aparatele functioneaza de cel putin zece ani fara autorizatie de functionare. In urma cu cateva saptamani, a fost facut un control de catre Comisia Nationala pentru Activitatile Nucleare. Cu acest prilej au fost verificate toate aparaturile din sectiile de radiologie ale spitalului. Acest for nu a amendat aceasta institutie, dar i s-a acordat un termen ca, pana maine, toate sectiile de radiologie sa isi reinnoiasca autorizatiile de functionare a aparatelor. Din cele declarate de medicul pediatru Corneliu Neagoe, se pare ca acest avertisment dat de catre CNAN nu a fost respectat.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii