Trei modalitati diferite pentru plata consumului de energie termica
Trei modalitati diferite pentru plata consumului de energie termica
14 Mar, 2003 00:00
ZIUA de Constanta
861
Marime text
Asociatiile de locatari si persoanele fizice trebuie sa aleaga
Ultima zi de primire a optiunilor este 31 martie
Abonatii Regiei Autonome de Distributiei a Energiei Termice (RADET) Constanta, indiferent ca este vorba de asociatii de locatari, de proprietari sau de persoane fizice, trebuie sa isi exprime, pana in ziua de 31 martie cel tarziu, optiunea in vederea facturarii si platii contravalorii energiei termice consumate. Astfel, facturarea si plata pot fi facute in transe egale pe perioada unui an calendaristic, pe baza cantitatilor medii lunare de energie termica consumata efectiv in anul calendaristic anterior. O alta modalitate este ca facturarea si plata sa se faca in transe lunare egale, stabilite diferentiat in perioada sezonului rece si restul anului, pe perioada unui an calendaristic, pe baza cantitatilor medii lunare de energie termica consumata efectiv in perioadele corespunzatoare ale anului calendaristic anterior. In sfarsit, a treia modalitate consta in facturarea si plata lunara pe baza consumului efectiv. Exprimarea optiunilor se va face in scris, la registratura sediului din strada Badea Cartan, inscrisul fiind semnat si stampilat de catre reprezentantii legali ai asociatiilor si cu indicarea unui numar de telefon al unei persoane de contact, in vederea semnarii si stampilarii actelor aditionale care se vor incheia la contractul existent de furnizare a energiei termice. Neprezentarea optiunilor pana la data amintita va atrage dupa sine considerarea tacita cum ca se prefera a treia varianta, cea a facturarii si platii lunare pe baza consumului efectiv. Daca optiunea este exprimata, ea ramane valabila pe tot parcursul acestui an si nu poate fi modificata decat la inceputul anului urmator.Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii