Tripla lansare de carte la Biblioteca Judeteana
Tripla lansare de carte la Biblioteca Judeteana
20 Nov, 2004 00:00
ZIUA de Constanta
1224
Marime text
Aula Bibliotecii Judetene I. N. Roman a fost, serile trecute, gazda unei triple lansari de carte: "Europenismul romanesc la sfarsit de secol 19 - Anghel Saligny, 150 de ani de la nastere", autor Constantin Lamureanu, "Vinovat de prea multa iubire", semnata Bucur Brasoveanu si Constantin Lamureanu si "Brazii se frang, dar nu se indoiesc" a lui Ion Gavrila Ogoranu. Primul volum, aparut la Editura Contrast, Bucuresti, este dupa cum afirma prof. univ. Gheorghe Dumitrascu, "o frumoasa si originala carte" ce integreaza fenomenul Saligny in Europa si Dobrogea intre evenimentele Europei si cele romanesti, reprezentand de altfel un prim volum dintr-o serie de patru. "Vinovat de prea multa iubire", aparuta la editura constanteana "Ex Ponto" este, dupa parerea lui Constantin Lamureanu, cartea unui sociolog ce s-a nascut in comunism si vrea sa afle cum o persoana in varsta de 90 de ani a putut ramane fidela gandirii legionare toata viata. Volumul se prezinta sub forma unui dialog intre cei doi autori si al fiecaruia cu fiecare, in care se intalnesc evenimente ale timpului, fragmente din articole de ziar sau chiar articole intregi, date statistice, citate din autori invocati ori implicati in gandurile sau afirmatiile celor doi. Este o carte despre adevar ce are la baza jurnalul lui Brasoveanu. Cea de-a treia carte lansata vine sa intregeasca o serie de patru volume cu titlul "Brazii se frang, dar nu se indoiesc". Este o carte deosebit de importanta din punct de vedere informational, continand documente din arhiva securitatii, documente referitoare la rezistenta romaneasca anticomunista, cea mai indelungata miscare anticomunista de partizani din Europa. Toate cele trei carti au in comun nevoia de adevar si se bazeaza dupa cum sustin autorii pe ideea: "cel ce cunoaste si respecta adevarul are datoria sa-l marturiseasca".
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii