Tudor Nădrag "Chiriţă vede că la Hârşova se face treabă şi nu îi convine"
Tudor Nădrag: "Chiriţă vede că la Hârşova se face treabă şi nu îi convine"
18 Jan, 2011 00:00
ZIUA de Constanta
2316
Marime text
Liberalul Ionel Chiriţă a început campania pentru postul de primar al oraşului Hârşova. Prin intermediul unui comunicat de presă, fostul edil îl critică pe actualul primar, Tudor Nădrag, pentru o serie de obiective despre care acesta din urmă declară că sunt în derulare.
"Pentru susţinerea intereselor oraşului Hârşova şi ale locuitorilor acestuia, Biroul Permanent al organizaţiei PNL Hârşova îi mandatează pe consilierii locali membri PNL să voteze bugetul oraşului Hârşova pentru anul 2011, numai dacă acesta cuprinde alocarea sumelor necesare pentru: finalizarea lucrărilor şi punerea în funcţiune a Căminului de bătrâni, a Centrului de zi pentru copii aflaţi în dificultate şi a Centrului de consiliere pentru persoanele aflate în dificultate; (...) desfăşurarea în codiţii de decenţă a actului educaţional în toate unităţile şcolare; sprijinirea Spitalului Hârşova pentru funcţionarea, dotarea cu aparatura necesară şi modernizarea acestuia, condiţii esenţiale pentru evitarea desfiinţării spitalului; sprijinirea bisericilor pentru susţinerea lucrărilor de consolidare sau finalizare a acestora şi pentru refacerea şi/sau finalizarea picturii interioare şi exterioare", susţine Chiriţă, în calitate de preşedinte al PNL Hârşova.
În replică, primarul Tudor Nădrag a declarat că toate cele despre care vorbeşte Ionel Chiriţă "se vor face"."Noi reparăm la această oră biserica mare pe care opt ani el nu a fost în stare să o repare. Spitalul l-am salvat şi ne-am angajat în faţa Ministerului Sănătăţii că va funcţiona în bune condiţii. El vede că facem toate aceste lucruri şi probabil nu îi convine. În opt ani, el nu a asfaltat nicio stradă. În plus, în şedinţa consiliului local de poimâine (n.r. mâine) ne vom angaja să susţinem total, financiar şi material, funcţionarea Judecătoriei şi Parchetului Hârşova pentru ca acestea să nu fie desfiinţate", a subliniat primarul Tudor Nădrag.

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii
- fara nume 09 Aug, 2011 16:00 :)) Tipic pentru oamneii din politica romaneasca! "Eu fac/am facut, ala nu face/nu a facut nimic in 100 de ani", sau "Eu mi-am luat angajamentul/mi-am asumat responsabilitatea in fata/pentru"...sau orice exprimari asemanatoare. Ce a ralizat fostul primar, am vazut si am apreciat. Sa vedem ce o sa faca actualul primar pana expira mandatul, ca pana in momentul de fata se poate spune NIMIC!