Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
10:27 23 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

„Tulcea 1878 - 1948 Memoria unui oraş"

ro

24 Oct, 2012 03:02 2333 Marime text

Astăzi, de la ora 12.00, la Campusul Universitar (aleea Universităţii nr. 1) are loc vernisajul expoziţiei documentare temporare „Tulcea 1878 - 1948: Memoria unui oraş". Evenimentul este organizat în cadrul proiectului Administraţiei Fondului Cultural Naţional (AFCN), derulat în perioada martie - noiembrie 2012 de ICEM Tulcea, în parteneriat cu Universitatea Ovidius din Constanţa, MINA Constanţa, Biblioteca Judeţeană „Ioan N. Roman" Constanţa, Universitatea „Dunărea de Jos" Galaţi şi Asociaţia Ibida Tulcea. Proiectul îşi propune recuperarea istoriei culturale şi urbanistice a oraşului Tulcea, prin valorificarea patrimoniului documentar şi imagistic conservat în colecţii muzeale şi particulare, în biblioteci şi arhive, precum şi a istoriei orale locale.

Expoziţia relevă o serie de aspecte ale istoriei oraşului, începând cu efervescenţa anilor de după Războiul de Independenţă şi continuând cu reconstrucţia masivă, în plan economic şi cultural, de după Primul Război Mondial, dar şi cu momentele de recul şi criză ale perioadei interbelice şi ale celei de-a doua conflagraţii mondiale. Expoziţia documentară este organizată tematic (urbanism şi arhitectură, viaţă economică, lăcaşuşi de cult, şcoală, presă locală, populaţia oraşului, monumente comemorative, imaginea oraşului în pictură şi gravură).

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii