Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
17:22 05 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ultima zi când se mănâncă „de dulce“ Astăzi, sărbătorim Lăsatul Secului pentru Postul Crăciunului

ro

13 Nov, 2014 00:00 6390 Marime text
Azi, 13 noiembrie, credincioşii ortodocşi sărbătoresc Lăsatul Secului pentru Postul Crăciunului sau Postul Naşterii Domnului. Este ultima zi când se mănâncă „de dulce“: carne, ouă, lactate şi băuturi alcoolice. Potrivit tradiţiei ortodoxe, în seara acestei zile, la masa sărbătorească se adună rudele şi prietenii familiei.

În această zi, creştinii respectă tradiţiile transmise din bătrâni, rânduite de secole, pentru a păstra sporul şi sănătatea în fiecare familie. Din rânduielile bisericeşti, aflăm că Postul Naşterii Domnului, primul post din Anul Nou Bisericesc, durează 40 de zile. În acest an, postul începe în data de 14 noiembrie şi se încheie pe 24 decembrie.

Usturoiul alungă spiritele păguboase

În special în zonele rurale, în seara de Lăsatul Secului, gospodarii ung cu usturoi ferestrele caselor, uşile şi porţile gospodăriei. Potrivit acestui obicei, usturoiul alungă toate spiritele rele. Potrivit tradiţiei, masa festivă pentru Lăsatul Secului de Crăciun este aşezată lângă o icoană, la răsărit. De secole, la fiecare sărbătoare, masa festivă este acoperită cu o faţă de masă albă, iar în mijlocul acesteia se aşază o pâine şi sare. Această rânduială aminteşte de aspectul sacru al meselor sărbătoreşti. Mesenii gustă întâi o bucată de pâine înmuiată în sare, un obicei tradiţional care aminteşte de ospitalitatea populară. Pentru sărbătoarea de Lăsatul Secului, gospodinele împodobesc masa festivă cu preparate tradiţionale: sarmale, plăcinte cu brânză şi friptură de pasăre. Se bea vin obţinut din noua recoltă de struguri şi ţuică. Deoarece gazda cunoaşte preferinţele culinare ale oaspeţilor săi, fiecare invitat se poate răsfăţa după pofta inimii cu bucatele preferate: aperitive, ciorbe, preparate din carne şi delicatese cu dovleac şi cu mere.

Pieptul găinii prezice cum va fi vremea

O datină din străbuni este respectată în fiecare familie. La masa de Lăsatul Secului se aduce şi o găină. Tradiţia spune că pieptul găinii prezice cum va fi vremea: dacă pieptul găinii este gras, atunci va urma o iarnă grea; în cazul în care pieptul găinii nu are grăsime, iarna va fi uşoară şi vara va avea roade bogate. De asemenea, când se respectă obiceiurile sărbătorii, efectul pozitiv al tradiţiei se răsfrânge şi asupra animalelor de povară din gospodărie: ele vor fi sănătoase tot anul şi vor fi de ajutor gospodarului în munca făcută de acesta la câmp. Mai mult, furtunile şi grindina nu vor distruge recoltele familiei respective.

Ritualuri pentru atragerea ursitului

Prin tradiţie, fetele bătrâne care practică postul negru în această zi se vor căsători în anul următor, după Paşte. În unele zone ale ţării, fetele necăsătorite participă la ritualul „Bătutul pernelor“. Se spune că respectarea acestei tradiţii îmblânzeşte destinul şi cheamă mai repede ursitul în viaţa tinerei. În aceste zile, se oficiază ultimele nunţi din acest an. După data de 14 noiembrie, până după Bobotează, nu se mai fac nunţi.

La masa festivă se consumă alimente care atrag sporul

După datină, la masa festivă se consumă anumite alimente care atrag sporul în gospodăria respectivă: la aperitiv, se consumă ouă de puică, pentru a evita cheltuielile neprevăzute, ştiut fiind faptul că, adesea, găina râcâie şi împrăştie chiar şi boabele. Ciorba de peşte este binevenită, pentru ca în perioada postului să fim sprinteni precum peştii şi să înotăm în acest interval fără să „alunecăm“ în necazuri. La desert, se servesc plăcinte cu fructe şi cu legume, dar mai ales struguri sau stafide, care simbolizează sporul şi vigoarea spirituală.

Resturile de la masa festivă nu se aruncă la gunoi

Firimiturile de pâine şi de prăjituri de la masa festivă nu se aruncă la gunoi, ci se dau păsărilor sălbatice, pentru ca suratele lor să nu ciugulească recoltele în anul viitor. Alte resturi de la masa de Lăsatul Secului se aruncă spre răsărit, tot pentru a proteja gospodăria respectivă de pagubă. Gospodinele spală toate vasele în care au pregătit bucatele pentru masa sărbătorească, apoi le aşază pe masă cu gura în jos în noaptea ce deschide Postul creştin. Există credinţa că, în acest fel, spiritele rele nu se vor ascunde acolo şi nu-i vor ispiti pe creştinii din casa respectivă să renunţe la post.
În ziua sărbătorii, nu se spală, nu se ţese, nu se face curăţenie, pentru ca bolile şi paguba să nu intre în casa unde se împlineşte tradiţia. În familiile numeroase, cu mulţi copii, părinţii postesc pentru a-i proteja pe urmaşii lor de boli şi de accidente neaşteptate.

Femeile dau de pomană săracilor turte din mălai

În numeroase localităţi din Muntenia şi Oltenia, gospodinele prepară turte din mălai şi ouă, pe care le dau de pomană săracilor. Aceste ofrande preparate din mălai, un aliment de bază în mediul rural, atrag sporul în casa persoanei care a împlinit ritualul.

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii