Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
13:14 24 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Un bolnav psihic a declansat un scandal monstru la Spitalul de Urgenta

ro

29 Mar, 2003 00:00 1374 Marime text

Bunul samaritean

Un barbat a vrut sa salveze medicii de fortele malefice ce survolau Spitalul de Urgenta Constanta * Visul pe care l-a avut l-a facut sa creada ca el este Salvatorul * Divinitatea sa nu a fost insa recunoscuta de cadrele medicale, de paznici si nici de politistii care l-au dus la un psihiatru * Acesta l-a trimis la sectia de Neuropsihiatrie din Palazu Mare

Cadrele medicale care isi desfasoara activitatea la Spitalul Clinic Judetean de Urgenta Constanta au avut o zi nu tocmai obisnuita. Astfel, ieri, un barbat a dorit sa le salveze viata, deoarece visase cu o seara in urma ca deasupra unitatii sanitare plutesc forte malefice. Nici medicii, nici pacientii, nici paznicii si nici macar fortele Inspectoratului Judetean de Politie Constanta nu i-au apreciat gestul si l-au tratat ca pe o persoana instabila din punct de vedere psihic. Dupa ce a furat niste filme de la sectia de Radiologie si a sarit pe geam pentru a scapa de doctorul care era gata-gata sa-l prinda, salvatorul a urcat la sectia Chirurgie I, unde s-a imbrancit cu medicii dupa ce a strans de gat un pacient care nu era de acord cu buna sa intentie de a-i salva. Cu chiu-cu vai, barbatul a fost imobilizat si dus, pentru stabilirea diagnosticului, la un medic psihiatru. Dupa ce a fost consultat, a fost transportat la sectia de Neuropsihiatrie din Palazu Mare unde, in prezent, se afla internat.Un barbat in varsta de 46 de ani, din judetul Constanta, a avut un vis mai ciudat, conform caruia se pare ca a gasit motivul pentru care cea mai mare unitate sanitara se confrunta cu probleme legate de finantare. Asadar, Nicolae Mircioaga sustine faptul ca a visat ca deasupra unitatii sanitare mai sus-mentionate plutesc forte malefice. Dat fiind acest vis care, pentru el, parea a fi destul de real, bunul cetatean a crezut ca este de datoria lui sa salveze cadrele medicale si pacientii internati in acest spital. Asa ca dis-de-dimineata s-a trezit pus pe fapte marete.

Nu e muritor de rand, el este...

Bunul samaritean a patruns in sectia de Radiologie din cadrul policlinicii Spitalului Clinic Judetean de Urgenta Constanta, de unde a sustras cateva filme. Probabil a crezut ca sunt invaluite de energia negativa malefica emisa de demonii care au pus stapanire asupra unitatii sanitare. Zarindu-l iesind cu filmele in brate, medicul Cadir Sevin, intr-un gest eroic, a fugit dupa hot si chiar l-a prins. In momentul acela a avut loc un schimb de imbrancituri, dupa care Nicolae Mircioaga a scapat din policlinica sarind pe geam. Noroc ca era deschis...

Pacient strans de gat

Bunul samaritean din Constanta s-a gandit ca pe sectia Chirurgie I sunt mult mai multe persoane care ar avea nevoie de ajutorul lui, asa ca a intrat intr-un salon unde pacientii incercau sa se refaca dupa operatiile complicate pe care le suferisera. Din cauza faptului ca acestia nu au crezut in "harul" sau de salvator, Mircioaga s-a suparat si i-a zguduit zdravan, pe unul dintre pacienti strangandu-l de gat. Cu greu, asistentele medicale, paznicii si medicii au reusit sa-l desprinda din beregata bietului om.

La Palazu, unde ii e locul

Scos in curtea unitatii sanitare, Nicolae Mircioaga s-a luptat vitejeste cu paznicii, reprosandu-le faptul ca el vrea sa-i salveze de la pieire, iar acestia nu ii apreciaza gestul. La fata locului au venit si politistii din cadrul Sectiei 3 de Politie care au reusit sa-l mobilizeze. "Eroul" a fost dus la un psihiatru, care i-a facut trimitere catre sectia de Neuropsihiatrie de la Palazu Mare. Bagat in camasa de forta, "sifonat" de cadrele medicale si de paznici, Nicolae Mircioaga se afla, in prezent, internat in sectia mai sus-mentionata. El a promis insa ca se va intoarce pentru a salva vietile si sufletele cadrelor medicale si pacientilor deoarece "fortele malefice nu au fost izgonite".
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii