Un nou an si la Universitatea "Ovidius"
Un nou an si la Universitatea "Ovidius"
04 Oct, 2005 00:00
ZIUA de Constanta
753
Marime text
Oficialitatile locale au inaugurat, ieri, la Universitatea "Ovidius" din Constanta inceperea noului an de invatamant. Alaturi de studenti si parinti, la eveniment au participat toate cadrele didactice de la aceasta unitate de invatamant, dar si numerosi invitati. Evenimentul s-a desfasurat fara incidente, in prezenta conducerii universitatii si a oaspetilor. In deschidere, rectorul respectivei institutii, prof. univ. dr. Victor Ciupina, a declarat ca anul acesta universitatea implineste 45 de ani de la infiintare si ca invatamantul superior romanesc va cunoaste incepand cu anul 2005-2006 transformari profunde ca structura, obiective si nivel de performanta. Astfel, reconfirmand intelegerea comuna a principiilor, obiectivelor si angajamentelor prevazute in Declaratia de la Bologna pentru stabilirea, pana in 2010, a Spatiului European al Invatamantului Superior, tara noastra a optat pentru un sistem de studii universitare organizat similar cu cel European si Nord - American, astfel: studii universitare de licenta - echivalente cu studiilor in UE si SUA, cu o durata normala de 3-4 ani si cu un numar de 60 de credite de studiu transferabile pentru un an de studiu; pentru invatamantul tehnic durata este de patru ani; studii universitare de masterat - echivalente cu master in UE si SUA; avand durata normala este de 1-2 ani si un numar de 60 de credite pentru un an de studiu; studiile universitare de masterat asigura aprofundarea in domeniul studiilor de licenta, sau intr-un domeniu apropiat, dezvoltarea capacitatilor de cercetare stiintifica si constituie o baza pregatitoare obligatorie pentru studiile doctorale; studiile universitare de doctorat - echivalente cu doctorate in UE si SUA au, de regula, o durata de trei ani si presupun parcurgerea a doua etape succesive sub indrumarea unui conducator de doctorat. Printre noutatile acestui an universitar, amintim: eliberarea gratuit, inclusiv intr-o limba de larga circulatie internationala, fiecarui absolvent, a unui Supliment de diploma, al carui continut este in conformitate cu normele europene (art. 15 alin. (2) din Legea nr. 288/2004); acordarea prin Hotararea de Guvern nr. 769/14.07.2005 a unor burse lunare de studii unor studenti cu domiciliul in mediul rural de 350 RON (3.500.000 lei), indexabila, cu conditia sa profeseze in mediul rural, la finele perioadei de studii, cel putin o perioada egala cu cea pentru care a primit bursa.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii