Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
09:12 09 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Un nou tip de autotransplant de celule pancreatice

ro

28 Apr, 2004 00:00 1473 Marime text

Premiera medicala la Constanta

Operatia va fi suportata din fondurile Ministerului Sanatatii si va fi realizata de catre o echipa de cativa medici coordonati de seful Clinicii de Chirurgie din cadrul Spitalului Clinic Judetean, doctorul Vasile Sarbu * Deocamdata, la acest transplant vor fi pregatite insulele pancreatice pana la faza de a fi injectate la om * Prima interventie de acest gen va fi efectuata unui pacient caruia ii va fi scoasa ultima bucata de pancreas pe care o mai are si ii va fi injectata portiunea respectiva sub forma de insule pancreatice * "Cobaiul" este un bolnav caruia i s-a practicat o pancreatectomie, adica o scoatere a unei jumatati de pancreas

Medicii constanteni pregatesc, in premiera pe tara, un nou autotransplant de celule pancreatice, interventie chirurgicala prin care diabetul este vindecat in totalitate. Operatia va fi suportata din fondurile Ministerului Sanatatii si va fi realizata de catre o echipa de cativa medici coordonati de seful Clinicii de Chirurgie din cadrul Spitalului Clinic Judetean, doctorul Vasile Sarbu. Pentru interventia amintita sunt programate opt cazuri, iar pacientii au varste de pana la 50 de ani, ei trecand deja prin testele medicale preoperatorii. Primul autotransplant de acest gen de celule pancreatice din sud-estul Europei a fost realizat anul trecut, la Constanta. Pentru inceput, el a fost o reusita, insa la scurt timp dupa efectuarea interventiei, pacienta in varsta de 52 de ani din Constanta a decedat, fiind rapusa de o pneumonie bilaterala, cu germeni rezistenti la toate tipurile de antibiotic. Al doilea autotransplant de celule pancreatice a fost realizat doar partial, iar cea de-a treia interventie va fi efectuata in perioada imediat urmatoare. Echipa de medici condusa de Vasile Sarbu a inceput deja selectia pentru gasirea unui diabetic care ar putea fi vindecat prin autotransplantarea celulelor pancreatice. "Deocamdata, la acest transplant vom pregati insulele pancreatice pana la faza de a fi injectate la om, fara sa le injectam, pentru moment, unui pacient. Asa se obisnuieste in asemenea situatii, sa se faca de mai multe ori prepararea acestor insule in mai multe variante. Este un lucru foarte serios, la care se lucreaza in permanenta. In materie de transplant, judetul nostru este un centru recunoscut pentru realizarea, pentru prima oara in Romania, a unui transplant de celule pancreatice. Insa, acesta este unul dintre momentele cele mai importante ale transplantologiei, care a debutat in anul 2000 in intreaga lume si care, in locul transplanturilor de organe, atunci cand se poate, se vor folosi celule injectate, iar faptul ca acest lucru s-a petrecut la Constanta este un prilej de bucurie pentru noi. Insa, implementarea acestui program si punerea lui in aplicare presupun finantarea de catre Ministerul Sanatatii atat a pregatirii bolnavilor (a receptorilor) pentru o asemenea interventie, cat si a tratamentului de dupa transplant", a precizat dr. Sarbu. Acesta a mai mentionat ca la aceste capitole exista, la ora actuala, impedimente care sunt in intreaga tara reclamate, nu numai la noi, ci si la Bucuresti si Cluj-Napoca, motiv pentru care se urmareste crearea unei Agentii Nationale a Transplantului, care sa propuna modul de finantare a spitalelor care fac aceste operatii posibile. "Ceea ce facem la Constanta tine de niste programe de cercetare, noi avand circa opt-noua programe internationale de cercetare in care suntem prinsi cu alte institutii din Romania sau din Europa de Vest, ca Belgia, Franta, Elvetia, Italia. Aceste programe au o finantare a lor, prin care noi exersam transplanturile, pe care le vom face unui numar mic de pacienti. In acest sens, acum avem un pacient care nu este internat in spital la ora actuala, dar care are dureri infioratoare de la o portiune de pancreas pe care o mai are, pentru ca restul i-a fost extirpat, si care se interneaza periodic pentru tratament. Acesta ni s-a adresat in saptamana in curs si speram sa-i scoatem si acest pancreas si sa i-l injectam sub forma de insule pancreatice. Este un bolnav caruia i s-a practicat o pancreatectomie, adica o scoatere a unei jumatati de pancreas, si pe care vrem sa-l operam acum pentru a-i da sansa sa nu ajunga diabetic, pentru ca el are dureri foarte mari si, imediat ce-i scoatem ultima bucatica de pancreas, el ar deveni diabetic. Cred ca este foarte greu pentru populatie sa inteleaga ceea ce incercam noi sa facem, sa preparam o celula care sa aiba o functie. Spre exemplu, vom incerca sa cream celule care sa produca anumiti hormoni la femeile carora le lipsesc estrogeni sau sa preparam celule pe care sa le injectam asa cum injectezi o seringa de ser fiziologic in sange, care sa determine cresterea parului, sau la un bolnav psihic, pentru a produce mediatorul chimic care sa faca legatura intre celulele din creier. Deci perspectivele sunt uluitoare, dar nu vom putea face toate aceste lucruri pentru ca nu avem bani, dar vom persevera. Echipa care lucreaza in momentul de fata la acest proiect este foarte tanara, medicii avand intre 25 si 35 de ani", a conchis Sarbu.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii