Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
12:34 25 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Universitatea Ovidius va crea o Reţea a Specialiştilor în Managementul Riscului

ro

05 Nov, 2012 02:04 42579 Marime text
universitatea_ovidius_02.jpgÎn data de 30 octombrie 2012, la Universitatea Ovidius, a avut loc prima Conferinţă organizată în cadrul Reţelei Specialiştilor în managementul de risc „Şcoala de risc", cu tema „Strategii de diminuare a riscului în sectorul IMM". Manifestarea face parte din activităţile derulate în cadrul proiectului „Competenţe avansate - profesionale şi de cercetare - în managementul riscului internaţional". La conferinţă au participat peste 60 de persoane, masteranzi ai Facultăţii de Ştiinţe Economice, cadre didactice şi reprezentanţi ai mediului de afaceri. În deschiderea lucrărilor, prof. univ. dr. Dănuţ Tiberius Epure, rectorul universităţii şi responsabil local al proiectului, a subliniat faptul că

„Ovidius", împreună cu ceilalţi parteneri din proiect, îşi propune dezvoltarea unei Reţele a Specialiştilor în Managementul Riscului.

Prin intermediul membrilor săi, reţeaua are menirea să asigure constituirea unei platforme electronice care să permită comunicarea tuturor membrilor reţelei şi accesul studenţilor; accesul gratuit al tuturor membrilor la materialele dezvoltate de experţi pe termen scurt; accesul gratuit al membrilor (persoane fizice sau juridice) la cursurile dezvoltate în cadrul programului de masterat „Managementul riscului în Afaceri Internaţionale"; dezvoltarea unui Centru de carieră. Totodată, în cadrul conferinţei, au susţinut prelegeri Iulian Gropoşilă, preşedinte al Patronatului Întreprinderilor Mici şi Mijlocii Constanţa („Riscuri actuale în sectorul IMM în regiunea Sud-Est şi perspective de diminuare a acestora"), lect. univ. dr. Costin Şorici („Finanţarea IMM - soluţii de diminuare a riscurilor") şi Roxana Voicu Dorobanţu, ASE Bucureşti („Inovarea în companiile româneşti. Cazul IMM-urilor"). În cadrul proiectului strategic „Competenţe avansate - profesionale şi de cercetare - în managementul riscului internaţional" sunt dezvoltate şi implementate programele de Masterat - Managementul Riscului în Afaceri Internaţionale, la Academia de Studii Economice din Bucureşti, Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca, Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iaşi, Universitatea de Vest din Timişoara şi Universitatea Ovidius din Constanţa, în parteneriat cu Universitatea Paris-Dauphine.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii