Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
19:32 23 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Valerica Munteanu a fost adusa de urgenta in soc hipotermic

ro

30 Dec, 2002 00:00 839 Marime text

Urgentele din Spitalul Judetean, adapost pentru oamenii strazii

Valerica Munteanu, de 68 de ani, din judetul Constanta, a sosit la Urgenta Medicala a Spitalului Clinic Judetean de Urgenta Constanta in soc hipotermic. Medicii care au tratat-o au declarat ca batrana nu avea acte de identitate, nu a dorit sa ia legatura cu nici un membru al familiei si dormea pe strada. Acestia au mai precizat ca nu au avut cum s-o ajute pe femeie din cauza faptului ca un pacient nu poate sta internat in Serviciul de Urgente mai mult de 12 ore, timp in care i se efectueaza toate analizele. Femeia a fost deparazitata, insa, datorita faptului ca starea ei s-a stabilizat, medicii au trebuit s-o externeze. "Din pacate, nu este singurul caz de acest gen, fara locuinta si fara acte de identitate, care se prezinta la Serviciul de Urgenta. Uneori mai mergem la bufetul spitalului si cerem cate o bucata de paine pentru aceste persoane. Mai mult de atat nu putem face", a precizat una dintre asistente. De foarte multe ori, persoanele infrigurate se reintorc, la scurt timp, apeland la serviciile de urgenta din cadrul Spitalului Clinic Judetean de Urgenta Constanta. Multi dintre ei nu au nici un fel de afectiune care sa necesite internarea sau acordarea asistentei medicale. Ei vin doar in cautarea unui adapost in noptile geroase de iarna. Din mila pentru aceasta femeie de 68 de ani, medicii au reusit sa ii ofere o haina si ceva de mancare.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii