Vasile Chirondojan „La Consiliul Judetean era mai multa munca decat este la Local"
Vasile Chirondojan: „La Consiliul Judetean era mai multa munca decat este la Local"

„Acolo făceam mai mult teren, aveam o mulţime de
reclamaţii", susţine consilierul PSD
Consilier local de aproape patru luni, de când a
preluat mandatul de la Antonella Marinescu, ajunsă la Camera Deputaţilor,
Vasile Chirondojan consideră că „este bine să ne meargă şi afacerile, pentru ca
în Consiliul Local Municipal să ne facem treaba cum trebuie şi să nu urmărim
alte interese". Consilier judeţean în mandatul 1996 - 2000, Chirondojan a fost
arbitru internaţional timp de 20 de ani, arbitrând peste 30 de meciuri
internaţionale pe toate continentele, fiind cunoscut mai degrabă ca
proprietarul Complexului Cleopatra din staţiunea Mamaia, decât unul dintre cei
nou veniţi în CLM.
Care este relaţia pe care o aveţi cu colegii dvs.? Dar cu primarul Mazăre?
Sunt de puţin timp în Consiliul Local, dar mă înţeleg
bine cu toţi, indiferent de coloratura politică. Nu am de ce să nu am o relaţie
bună cu colegii mei, mai ales că eu toată viaţa am lucrat cu oamenii. Şi cu
primarul mă înţeleg bine, mai ales că am avut contact cu dânsul şi prin munca
mea în turism, prin faptul că sunt asociat unic la Complexul Cleopatra. Dacă nu
avem oameni „bogaţi" la conducerea oraşului, nu facem nimic, iar domnul Mazăre
face treabă bună la Constanţa.
Cum vă merg afacerile?
Merg bine. Este de dorit să ne meargă bine, astfel încât în Consiliu să
ne facem cum se cuvine treaba, pentru a nu urmări alte interese. Fiecare trebuie
să pună osul la bătaie, indiferent din ce partid este.
Ce proiecte de hotărâri intenţionaţi să propuneţi în
perioada următoare?
Am în plan elaborarea unui proiect în vederea
asfaltării falezei, unde nu s-a mai făcut nimic de 30 de ani. Susţin şi păstrarea
destinaţiei spaţiilor verzi, pentru că avem nevoie şi de aer, nu numai de
construcţii. Este foarte bine că se fac şi parcări, ştiu că se va face o
parcare mare chiar aici, la Perla, ceea ce îmi aduce beneficii şi mie. Aştept să
se dea plajele administraţiei publice locale, trebuie să se reglementeze
această problemă.
V-aţi dori să figuraţi pe lista consilierilor din
mandatul 2012 - 2016?
Da, chiar îmi doresc.
Cum este munca de la Consiliul Judeţean, comparativ cu cea de la Consiliul Local?
Când am fost consilier la judeţ eram secretarul comisiei juridice şi aveam foarte multe reclamaţii din teritoriu. Mereu eram pe drumuri, făceam mult teren. Era mult mai multă muncă decât este acum la Consiliul Local. {mos_ri:Vasile Chirondojan}
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
- linia II ITC 26 Mar, 2009 10:25 poate ne povesteste dl. consilier cum a furat echipamentul sportiv al jucatorilor de rugby de la clubul Constructorul. Rusine pentru acest individ lipsit de educatie si caracter.
- Curiosul 26 Mar, 2009 07:30 Nu cumva sunteti in contradictie intre afirmatii si realitate? Este nevoie de spatii verzi si parcari? Totusi aveti (prin sotie)3 terenuri propuse in comasare pe strada Banu Mihalcea (nr, 13, 15 si 17)EXACT PE LOCUL DE PARCARE AMENAJAT DE PRIMARIE PENTRU 150 DE APARTAMENTE. Astept reactii si comentarii.