Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
02:55 23 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Vecinul lui Nemirschi, stapanul caracatitelor

ro

16 Feb, 2009 02:38 7650 Marime text

CAP_2_masini_roti_blocate_caracatite4.jpgDănuţ Staicu a apreciat că, lunar, sunt blocate roţile a circa 500 - 600 de maşini

Într-o ediţie anterioară prezentam faptul că instanţa i-a dat dreptate unui bucureştean care s-a trezit cu roţile maşinii blocate pe motiv că nu a parcat regulamentar şi a declarat caracatiţele lui Radu Mazăre ilegale.

În spatele acestei afaceri se pare că se află un apropiat atât al edilului Constanţei, cât şi al ministrului Mediului. Firma care se ocupă cu blocarea roţilor autovehiculelor parcate neregulamentar are sediu într-un apartament vecin cu cel la ex-viceprimarului Constanţei, Nicolae Nemirschi. Este vorba despre societatea Tecdelta-Serv SRL care, potrivit Registrului Comerţului, a fost înfiinţată în 1998 şi figurează la adresa: strada Pescarilor nr. 35, bloc FZ14. Fostul viceprimar are domiciliul în apartamentele 9 şi 10. Acţionari în cadrul acestei firme sunt soţii Dănuţ Nicolae şi Ioana Ivanca Staicu. Bărbatul este, de asemenea, unic asociat în Mamaia Lift Prest SRL, firma care se ocupă de lifturile din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa. „Îl cunosc pe domnul Nemirschi. El nu mai locuieşte acolo. Dumnealui venea foarte rar pe acasă. Acum apartamentul este închis", a declarat Dănuţ Staicu. Referitor la Tecdelta-Serv SRL Constanţa mai trebuie menţionat faptul că societatea are un punct de lucru pe strada Interioară la numărul 3, unde îşi are sediul şi SC VMB Lux Sonor SRL Constanţa. Ba mai mult, pură întâmplare sau nu, potrivit site-ului Vrăjitorul.eu, la datele de contact ale societăţii care le face viaţa amară şoferilor neglijenţi, figurează o adresă de e-mail a VMB Lux Sonor SRL. O posibilă legătură între cele două firme: una care are sediu lângă apartamentul actualului Ministru al Mediului şi a câştigat contractul cu Primăria Constanţei pentru caracatiţe, iar cealaltă care are în concesiune un sector de plajă într-o zonă rezidenţială a Constanţei (Faleză Nord) ar putea să ridice semne de întrebare. Dănuţ Staicu a infirmat orice legătură între cele două societăţi şi a declarat că, pur şi simplu, a închiriat un birou în cadrul clădirii patronate de SC VMB Lux Sonor. Constantin Malciu este unic asociat în VMB Lux Sonor SRL. În SC MG New Construct SRL, acelaşi Constantin Malciu este asociat cu omul de afaceri grec Georgios Vatistas. Cel din urmă mai este acţionar la Tomini Trading SRL, din incinta Portului Constanţa, societate anchetată în 2005 de Direcţia Poliţiei Transporturi din IGP.

Masini_blocate_caracatita.jpg500 - 600 de maşini pe lună

Afacerea caracatiţelor pare că nu o să mai aibă viaţă lungă. Cum am precizat, Costel-Cristian Balaciu a depus plângere contravenţională motivând că a fost „sancţionat contravenţional cu amendă şi i s-a aplicat sancţiunea complementară a blocării roţilor de către Poliţia Comunitară, în temeiul unei hotărâri a Consiliului Local", în vara lui 2008. Judecătoria Constanţa i-a dat dreptate şi a recunoscut că „imobilizarea vehiculului este abuzivă, această sancţiune complementară nefiind prevăzută de OG 2/2001, imobilizarea fiind legală numai în măsura în care ar fi făcută de către Poliţia Rutieră, în cazurile limitativ prevăzute de OUG 195/2002 şi regulamentul de aplicare". Balaciu a fost declarat victorios în urma hotărârii civile nr. 19365 din 31 octombrie 2008. Pe de altă parte, afacerea pare să-i meargă bine lui Dănuţ Staicu, acesta apreciind că, lunar, sunt blocate roţile a circa 500 - 600 de maşini.

{mos_ri:Danut Staicu} 

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • fgd-1 16 Feb, 2009 11:12 100 % impotriva cetatenilor. Hoooo... Banditilor !Dumnezeu sa va aiba in "paza" ! Hoooo....