Vedetă naţională după o partidă de sex Florin Ciutoiu, supranumit „preotul porno“, s-a întors la parohia sa din Cernavodă
Vedetă naţională după o partidă de sex: Florin Ciutoiu, supranumit „preotul porno“, s-a întors la parohia
11 Aug, 2015 00:00
ZIUA de Constanta
7798
Marime text



Zilele trecute, enoriaşii au aflat cu stupoare că părintele s-a întors în parohie, unde oficiază slujbe. Oamenii povestesc că părintele a ajuns, duminică, la biserică, însoţit de un grup de susţinători, probabil de teama credincioşilor din parohie. „Părintele a fost suspendat de Arhiepiscopia Tomisului între 2008 şi 2010. În anul 2010, ancheta a fost finalizată, iar consistoriul patriarhal l-a găsit nevinovat. Ulterior, timp de cinci ani, a slujit la o parohie mică, de 25 de familii, din satul Țibrinu. După ce şi-a ispăşit pedeapsa, în urmă cu câteva zile, a revenit la parohia sa din Cernavodă“, a declarat, pentru cotidianul ZIUA de Constanţa, Călin Garvilaş, purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Tomisului.

În anul 2008, un scandal zguduia oraşul Cernavodă. Părintele paroh Florin Ciutoiu, de la Biserica „Sf. Andrei“ a fost implicat într-un scandal sexual. Acesta a apărut într-o înregistrare video în timp ce făcea sex cu o femeie, preotul recunoscând că el a fost protagonistul „filmului“ postat pe Internet. Înregistrarea fusese postată pe un site, sub titlul „Preotul Ciutoiu - perversul Cernavodei“. În apărarea sa, părintele Ciutoiu a spus că filmarea a fost făcută în urmă cu patru ani, atunci când cineva i-a pus nişte substanţe psihotrope într-un pahar cu băutură, după care o femeie l-a ademenit să întreţină cu ea relaţii sexuale.
Citeşte şi
Necuratul nu doarme, ci veghează: Galeria faptelor necugetate comise de preoţi din Arhiepiscopia TomisuluiTeodosie l-a reabilitat: Popa porno s-a întors la cele sfinte şi slujeşte la penitenciar (galerie foto + video)
Dosarul porno-preotului Ciutoiu a fost clasat
Popa cel sexos, din filmul porno
Filmul filmului cu preotul porno-star Florin Ciutoiu
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii