Violeta Alexandru, ministrul Muncii, a spus cu cât se vor mări pensiile şi de când
Violeta Alexandru, ministrul Muncii, a spus cu cât se vor mări pensiile şi de când„Pensiile vor crește, sumele sunt prevăzute în buget. merg pe aceeași prezentare. Eu sunt ministrul muncii, sunt chemată să aplic legea în continuare. Colegii mei sunt atenți la economie. Nu am alt element care să mă determine în acest moment să afirm altceva. Aşa cum este legea în vigoare, eu sunt chemată să o pun în aplicare. Nu am, de la premier, de la Ministrul Finanţelor, până în acest moment, niciun element care să mă determine să dau un semnal de rezervă faţă de prevederile legii în vigoare.
Așa cum este legea în vigoare, eu sunt chemată să o pun în aplicare. Când se va face majorarea, se va lua în calcul documentele de la fiecare pensionar”, a spus ministrul Muncii.
Ministrul Muncii mai spune că întâietate trebuie să aibă cei care au avut activitate „într-o perioadă cât mai lungă” şi că cei care nu au muncit deloc sau au muncit puţin trebuie ajutaţi.
„Preocuparea noastră este să fie just pentru fiecare persoană care a desfăşurat o activitate de-a lungul vieţii cadrul legal actual încurajează o activitate până la stagiul complet şi cei care au lucrat sub stagiul minim de 15 ani suferă la momentul la care solicită pensia (...) Cu toate acestea, resimt o nevoie de o justă măsură între cei care nu au muncit absolut deloc şi ce care au totuşi câţiva ani în activitate" a mai afirmat Alexandru.
Sursa foto: Romania TV
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp