Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
05:43 19 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Voluntarii Asociației „Suflete deschise” au ajuns cu daruri la supravieţuitorii din mina de la Altîn Tepe, dar și la micii pacienți din Casa Speranța și spitalele din Constanța (GALERIE FOTO)

ro

28 Apr, 2024 17:23 2079 Marime text
  • Voluntarii Asociației „Suflete deschise” au ajuns cu daruri la supravieţuitorii din mina de la Altîn Tepe.
  • Vestea intrării Domnului în Ierusalim a fost dusă și celor 110 de copii internați în Spitalul Clinic Județean de Urgență și în Spitalul Clinic De Boli Infecțioase.
  • Voluntarii au adus tuturor zîmbetul pe buze, dar și o multime de daruri.
  • Copiii au primit pachete cu dulciuri și fructe, creioane colorate dar și cărți de colorat din care vor afla despre prietenul Iisus, despre viața și miracolele sale și despre Taina Învierii.

„Fiţi milostivi, precum şi Tatăl vostru cel Ceresc milostiv este” (Luca 6, 36), că „El face să răsară soarele peste cei răi şi peste cei buni şi trimite ploaie peste cei drepţi şi peste cei nedrepţi” (Matei 5, 45). Urmând îndemnul Bunului Hristos, în ziua de Florii, voluntarii Asociației „Suflete deschise” au ajuns cu daruri la supravieţuitorii din mina de la Altîn Tepe.

Acolo, în condiții deosebit de grele viețuiesc mai bine de 75 familii cu peste 35 de copii. Locul în care prindeau rădăcini iluziile multor familii de tineri, Mina Altîn Tepe era cândva un centru minier înfloritor. A început să prindă contur la mijlocul anilor `50 şi a ajuns la apogeu două decenii mai târziu. Comuniştii au folosit şi aici aceeaşi reţetă: au plăsmuit o nouă comunitate, pentru care au construit blocuri, un dispensar, magazine, o brutărie, o sală modernă de cinema, o popicărie şi un ştrand. 1.000 de oameni trăiau şi munceau la mină.



Asta era viaţa lor. Asta credeau că va fi mereu viaţa lor. Lucrurile au început să se clatine încă de dinaintea prăbuşirii comunismului. Iar începutul anilor 90 nu a venit, la Altîn Tepe, cu ceva bun în plus. Declinul a fost lent, treptat şi de neoprit. Azi nu mai exista nimic din toate astea, localitatea fiind o „fantomă“, un „ghetou”, asa cum afirma un localnic Fănică Stan, (57 de ani), fost miner şi artificier la Altîn Tepe. 

„Dacă m-aş mai naşte o dată, nici în România n-aş mai sta, dar nicidecum la Altîn Tepe”, spune. În vremurile bune, mina producea 2.500 de tone de minereu pe zi. Pirita mergea direct la Uzina de Superfosfaţi şi Acid Sulfuric de la Năvodari, concentratul de fier era trimis la Galaţi, iar concentratul de cupru ajungea la Zlatina şi la Baia Mare, acolo unde se scotea din el aur şi argint. După Revoluţie, nici măcar metalele preţioase n-au fost de ajuns. Treptat, capacitatea de producţie a minei a fost redusă. Au venit, în valuri, disponibilizările. În 2003, mina a fost închisă. Nu mai lucrau acolo nici măcar 200 de oameni. 

„Mulţi au plecat fiind disponibilizaţi. Au fost încântaţi de sumele care li se acordau pentru ca să părăsească locurile de muncă. Aceşti bani s-au şi dus şi nu s-a ales nimic cu ei. Mulţi din tineri au plecat în alte locuri de muncă prin străinătate sau în alte oraşe şi cei care am mai rămas - pensionarii, practic - suntem câţiva şi ne ducem şi noi când ne cheamă Cel de sus”, mai spune Matei Popa.


Oameni simpli, triști, supărați, singuri, abanonați care și-au pierdut orice speranță. Prezența neașteptată în acel loc a voluntarilor Asociației „Suflete deschise”, care au vestit intrarea Domnului în Ierusalim, i-au facut pe localnici să lăcrimeze de emoție și bucurie.

Familile care traiesc în acele locuri, au primit ajutoare substanțiale constând în alimente de bază, carne, produse din carne, produse lactate, ouă, pâine, legume și fructe, dulciuri și multă dragoste! În ajutorul voluntarilor a venit și preotul Ionascu Adrian, Parohul Bisericii din Mina Altin Tepe care, după oficierea Sfintei Liturghii, a oficiat slujba pentru sfințirea tuturor ajutoarelor de hrană și a ajutat la distribuirea acestora.

Copiii au primit pachete cu dulciuri și fructe, creioane colorate dar și cărți de colorat din care vor afla despre prietenul Iisus, despre viața și miracolele sale și despre Taina Învierii.




Vestea intrării Domnului în Ierusalim a fost dusă și celor 110 de copii internați în Spitalul Clinic Județean de Urgență și în Spitalul Clinic De Boli Infecțioase. Voluntarii au adus tuturor zîmbetul pe buze, dar și o multime de daruri. Nu au fost uitați nici copii care viețuiesc în Casa Speranța, și bineînțeles nici oamenii străzii.

„Domnul Hristos, vine bland şi mântuind, Să purtam în mâini ramurile înverzite, care sunt semnul Învierii, semnul Biruinţei şi cu bucurie să-L primim şi în Ierusalimul sufletelor noastre. Să nu uitam că tot timpul, Hristos vine tainic la noi și prin chipurile smerite ale bătrânilor abandonați, ale săracilor și bolnavilor, ale oamenilor singuri și întristați, flămânzi și neajutorați. Prezența tainică a Domnului Hristos în oamenii săraci și smeriți, «în aceșți frați prea mici» ai Săi (cf. Matei 25, 37-40), se explică prin iubirea Să milostivă și smerită pentru fiecare ființă umană. Hristos Domnul,  ne descoperă de fapt că omul care ne cere ajutor este pentru noi o chemare la mântuire, dacă-l ajutăm, sau un obstacol în calea mântuirii, dacă-l neglijăm, căci: «Milostenia izbăveşte de la moarte şi curăţă orice păcat.” (Tobit 12, 9)». Deci, Fiţi milostivi, precum şi Tatăl vostru cel Ceresc milostiv este”, a declarat  Crina-GeorgianaPreda, vicepresedintele Asociație „Suflete deschise”.


PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Citește și:  

Păstrăv la tavă cu garnitură de cartofi și friptură de pui în sos ostropel
Meniu special de Florii pentru pacienții din spitalele constănțene, oferit de Arimex Comexim 2000 SRL 

La ceas aniversarAsociația „Suflete deschise” a împinit nouă ani, în care a derulat mai multe programe social-misionare, a ridcat zeci de troție și a fost alătiuri de cei aflați în suferință

 

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii