Vom avea şi profesori emeriţi. Vezi condiţiile
Vom avea şi profesori emeriţi. Vezi condiţiile
18 Jan, 2012 00:00
ZIUA de Constanta
1643
Marime text
În
conformitate cu Noua Lege a Educaţiei, profesorii din învăţământul
preuniversitar au la dispoziţie încă un grad didactic pentru a-şi spori
prestigiul profesional şi veniturile, cel de profesor emerit, superior
gradului I didactic. Profesorii care visează la titlul de „Profesor
emerit" vor susţine colocviul de admitere la concursul de acordare a
acestui titlu. Cei care vor fi admişi pot depune lucrarea de cercetare,
dar şi referatul asupra lucrării de cercetare până la data de 15
februarie a anului şcolar următor celui în care a fost susţinut
colocviul de admitere. Susţinerea lucrării se va face în şedinţă publică
de către fiecare candidat în parte, în intervalul 15 martie - 15 mai,
urmând ca până la data de 1 iulie Casa Corpului Didactic Constanţa să
comunice Ministerului Educaţiei lista cu candidaţii promovaţi la concurs
în vederea validării prin ordin de ministru. Profesorii care au
promovat vor beneficia de suplimentări la salariu, începând cu anul
şcolar 2013 - 2014.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii