Vor fi sau nu destituiti directorii celor doua spitale?
Vor fi sau nu destituiti directorii celor doua spitale?Vasile Sarbu spune ca nu conteaza care va fi decizia Ministerului Sanatatii
In opinia doctorului Corneliu Neagoe, din punctul de vedere al procedurii, este imposibil ca Ministerul Sanatatii si Familiei sa schimbe din functie doi directori de spitale * "In sistemul sanitar constantean actual exista probleme mult mai mari decat schimbarea din functie a celor doi directori", a afirmat Gheorghe Martin * Situatia a fost determinata de faptul ca fondurile alocate spitalelor nu sunt suficiente, directorii fiind pusi in situatia de a-si "dramui" banii asa cum cred ei ca este mai bine
Cel mai controversat subiect din lumea medicala constanteana se refera la decizia ministrului Sanatatii si Familiei, Daniela Bartos, de a-i destitui din functiile de directori pe Vladimir Botnarciuc si Ion Bordeianu. Cel mai important lucru care trebuie precizat este acela ca medicii nu sunt de acord cu implicarea partilor politice in aceasta problema. Directorul Directiei de Sanatate Publica Constanta, profesor doctor Vasile Sarbu, a demarat, incepand cu data de 10 septembrie, o ancheta al carei rezultat va fi trimis ministrului Sanatatii. Dupa ce rezultatul anchetei va fi analizat, se va sti daca cei doi isi vor putea pastra functiile de conducere sau nu. In cazul in care acestia vor fi destituiti, Sarbu a declarat ca va organiza un concurs in urma caruia se vor stabili noii directori ai Spitalului Clinic Municipal si Spitalului Clinic Judetean Constanta.Spitalul Clinic Municipal Constanta si Spitalul Clinic Judetean de Urgenta din acest judet au fost tinta mai multor controale efectuate de echipele Ministerului Sanatatii si Familiei. In urma ultimului control efectuat de acestea au iesit la iveala o serie de nereguli semnificative din punctul de vedere al respectarii normelor minime de igiena care se impun in astfel de institutii. Astfel, ministrul Sanatatii si Familiei, Daniela Bartos, analizand materialele primite de la corpul de control, in care erau trecute toate deficientele din cele doua centre sanitare, a propus demiterea celor doua conduceri, respectiv a directorului Spitalului Clinic Municipal, Vladimir Botnarciuc, si a directorului Spitalului Clinic Judetean de Urgenta, Ion Bordeianu. Propunerea facuta de ministrul Sanatatii a dus la implicarea politicienilor in aceasta problema si la declaratii controversate. Seful sectiei de pediatrie din cadrul Spitalului Clinic Judetean de Urgenta, Corneliu Neagoe, s-a aratat surprins de aceasta decizie. "Nu mi se pare normala decizia ministrului Sanatatii si Familiei de a-i destitui din functie pe cei doi directori. Desi acestia nu sunt agreati de foarte multi medici din judet, modul in care s-a efectuat acest control a lasat mult de dorit", a declarat seful sectiei de pediatrie. In opinia doctorului Corneliu Neagoe, din punctul de vedere al procedurii, este imposibil ca Ministerul Sanatatii si Familiei sa schimbe din functie doi directori de spitale. In plus, acesta a mai afirmat faptul ca nu trebuia implicata partea politica in problemele de sanatate, referindu-se la numeroasele interventii pe care prefectul de Constanta, Gheorghe Martin, le-a avut in aceasta problema. Cel din urma a precizat ca in sistemul sanitar constantean actual exista probleme mult mai mari decat schimbarea din functie a celor doi directori. Directorul Directiei de Sanatate Publica Constanta, profesor doctor Vasile Sarbu, a explicat numeroasele controale efectuate de echipele Ministerului Sanatatii si Familiei prin faptul ca Spitalul Clinic Judetean de Urgenta Constanta reprezinta un model pentru judetul nostru. In cazul acesta, este normal ca pretentiile sa fie mult mai mari decat cele care se impun Spitalului Clinic Municipal Constanta. "Spitalul Municipal a fost si el tinta controalelor, deoarece se afla intr-o permanenta lupta interna, dar si pentru ca este un spital de moda veche, adica multifunctional si foarte vechi", a explicat directorul Directiei de Sanatate Publica Constanta. Profesorul doctor Vasile Sarbu a mai precizat faptul ca Spitalul Municipal nu va putea functiona bine, chiar daca se vor rezolva toate conflictele interne iscate intre directorul sau, Vladimir Botnarciuc, si echipa de medici din cadrul Sectiei de Boli Infectioase, dat fiind faptul ca toate echipamentele performante se afla la Spitalul Clinic Judetean de Urgenta, iar pacientii prefera sa fie ingrijiti de cadre medicale mult mai bine puse la punct si care dispun de astfel de aparate. "Pe parcursul controalelor de acest gen se pot gasi numeroase nereguli. De exemplu, la Spitalul Municipal s-a observat ca morga este situata la capatul Sectiei de Boli Infectioase, exact acolo unde sunt internati bolnavii. Ca sa scoti mortul cu targa, trebuie sa traversezi toata curtea. In plus, morga este situata la demisol, fara apa, ori asa ceva nu este posibil", a afirmat directorul Directiei de Sanatate Publica Constanta, profesor doctor Vasile Sarbu. Acesta a mai precizat ca ultimul control intreprins recent de catre echipa Ministerului Sanatatii si Familiei a mers pe liniile ce tin de igiena, de modul in care au fost cheltuiti banii alocati de catre Casa Judeteana de Asigurari de Sanatate Constanta si de modul in care bolnavii sunt hraniti.Igiena lasa mult de dorit
La Spitalul Clinic Judetean de Urgenta, directorul Directiei de Sanatate Publica a declarat ca una dintre neregulile depistate a constat in faptul ca biberoanele cu care sunt hraniti nou-nascutii nu erau bine dezinfectate. O alta neregularitate descoperita de echipa de control a Ministerului Sanatatii a fost legata de igiena saloanelor. "Personalul care se ocupa de asa ceva ar trebui sa mearga din sectie in sectie si sa isi faca treaba", a replicat profesorul doctor Vasile Sarbu. Sanctiunile care au fost aplicate prin ordinul ministrului Sanatatii si Familiei, Daniela Bartos, au constat, pana in acest moment, in retineri din salariile sefilor de sectii si ale asistentilor sefi care s-au facut responsabili de nerespectarea regulilor minime de igiena si, bineinteles, propunerea de destituire din functiile de directori ale medicilor Vladimir Botnarciuc si Ion Bordeianu.Neregulile depistate sunt inadmisibile
"Propunerea de demitere a celor doi directori a luat o amploare mult mai mare decat ar fi trebuit. Cred, intr-adevar, ca acestia vor fi sanctionati pentru ca, daca nu se vor lua masuri, se va crede ca in spitale se permit orice nereguli si ca se pedepsesc doar niste asistente amarate care nu au de fapt nici un fel de vina", a mai mentionat profesorul doctor Vasile Sarbu. "Doctorul Bordeianu este un director foarte bun, insa problema este ca a investit in ceva, neglijand alte aspecte mult mai importante. Sunt lucruri, mai mult de fatada, carora ar fi trebuit sa le acorde o mult mai mare importanta", a continuat directorul Directiei de Sanatate Publica, dand spre exemplu tiganii din lifturile unitatii care incurca prin faptul ca vand anumite lucruri si pe hotii care, in mijlocul noptii, sustrag posetele asistentelor si ale doctoritelor de garda. Acesta a mai afirmat ca decizia finala de demitere sau de penalizare a directorilor va apartine ministrului Sanatatii si Familiei, Daniela Bartos, dupa ce se vor analiza rezultatele anchetei derulate incepand cu ziua de ieri. Profesorul doctor Vasile Sarbu a acuzat faptul ca personalul medical, atat cel din cadrul Spitalului Municipal, cat si cel din cadrul Spitalului Judetean de Urgenta, isi desfasoara activitatea intr-un sistem de subfinantare. Aceasta este una dintre cauzele care ii pun pe directori in situatia de a-si "dramui" banii asa cum cred ei ca este mai bine. "Nu este posibil ca intr-o sectie dintr-un spital sa fie mizerie pentru ca nu exista fonduri pentru angajarea personalului care se ocupa de curatenie", a exclamat directorul Directiei de Sanatate Publica Constanta, profesor doctor Vasile Sarbu. Acesta a mai declarat ca nu ii poate judeca pe cei doi directori, insa, in cazul in care acestia vor fi demisi, lucrurile se vor indrepta, deoarece viitorii directori vor sti pe ce anume sa puna accent. Cat despre propunerea ministrului Sanatatii si Familiei, acesta a afirmat ca este cat se poate de normala, dat fiind faptul ca "ea survine in urma unor materiale informative, semnate de cei doi directori, in care erau cuprinse toate neregulile semnalate de corpul de control". Directorul Directiei de Sanatate Publica Constanta, profesor doctor Vasile Sarbu, a afirmat ca directorii celor doua spitale constantene ar putea sa-si gaseasca tot felul de scuze si sa dea explicatii pertinente, fapt ce nu va fi permis de catre acesta. "Nu neaparat destituirile directorilor Vladimir Botnarciuc si Ion Bordeianu vor sta la baza rezolvarii problemelor sanitare, insa nici nu putem sa admitem nereguli in ingrijirea bolnavilor", a continuat profesorul doctor Vasile Sarbu.Nimic nu se pierde, totul se transforma
Directorul Directiei de Sanatate Publica Constanta, profesor doctor Vasile Sarbu, a mai afirmat ca nu va fi o tragedie faptul ca cei doi directori vor fi demisi. "Chiar daca nu vor mai fi directorii celor doua spitale, ei isi vor putea pastra activitatea manageriala. Asta nu inseamna ca nu vor mai putea sa capete functii administrative", a explicat Sarbu. El este increzator in valoarea discipolilor sai, afirmand faptul ca, in cazul in care acestia vor fi destituiti din functiile lor de conducere, valoarea lor ca medici nu se va schimba cu absolut nimic, iar calitatile lor se vor putea concretiza in alte forme.Functiile vor fi scoase la concurs
In cazul in care ministrul Sanatatii si Familiei, Daniela Bartos, va decide eliberarea din functii a directorului Spitalului Clinic Municipal Constanta, Vladimir Botnarciuc, si a directorului Spitalului Clinic Judetean de Urgenta, Ion Bordeianu, posturile vor fi ocupate printr-un concurs. "Pentru alegerile pe functiile de directori voi organiza un concurs care va consta intr-un program de inlaturare a mizeriei din cadrul spitalelor", a explicat acesta. Intrebat fiind daca i se pare ca cel mai potrivit pentru functia de director al Spitalului Clinic Judetean de Urgenta i se pare a fi actualul sef al sectiei de Dializa, doctorul Ion Iancu, directorul Directiei de Sanatate Publica a raspuns, fara sa ezite, afirmativ.Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp