Zece suflete traiesc de doi ani in padurea din Jupiter

Centrul staţiunii Jupiter, una dintre „perlele" litoralului sudic românesc. Oriunde te poartă paşii, acum, când afară încă mai este iarnă, rar dai peste un suflet de om.

În schimb, haite de câini hămesiţi sunt câte pofteşti, gata să te sfâşie pentru că le-ai încălcat teritoriul. Vile luxoase, hoteluri cochete sau mega-construcţii ce conţin apartamente de vacanţă, aşa arată în acest moment Jupiterul.
Nimeni nu ar bănui că, la câţiva paşi de camping-ul din zonă, în buricul staţiunii, zece suflete trăiesc în ger, întuneric şi crasa nepăsare a semenilor lor. Este vorba despre familia Burlacu, venită - ca mai bine de jumătate din locuitorii Mangaliei - de pe alte meleaguri. Au venit la Mangalia amăgiţi ca şi aceştia de mirajul câinilor cu covrigi în coadă. Credeau că pe litoral locurile de muncă sunt mai uşor de obţinut, pentru că cei doi vor să muncească şi nu să întindă mâna la pomană. Nu au găsit nicio locuinţă, niciun bordei în care să se aciueze. Au intrat în primul adăpost al „generosului" oraş european Mangalia: un WC dezafectat de câţiva ani. Au încropit aici o cămăruţă, cu două pătuţuri şubrede şi putrede. O sobiţă amărâtă, care dă mai mult fum decât foc şi în care aruncă trei-patru ramuri ude, le ţine de cald sufletelor rămase pe timpul zilei acasă. Viorica este încă foarte tânără, deşi viaţa a pus-o la grea încercare. A venit cu bărbatul ei la Mangalia acum aproape trei ani. Aveau atunci şase copii. Acum au opt. Cătălin şi Narcisa au venit pe lume în ultimii trei ani. Narcisa are numai cinci luni şi, ca şi frăţiorul ei un pic mai mare, este „îmbrăcată" în câteva zdrenţe veştede, care nu le acoperă goliciunea decât în partea de sus a trupuşoarelor. Nu s-a milostivit încă nimeni să o boteze, aşa că micuţa mai aşteapă un suflet care să o ducă în biserică, să o creştineze.

„Nu ştiu ce o să ne facem"

Copiii au grijă unul de altul, chiar dacă sunt micuţi. Răsfăţata familiei este, desigur, Narcisa, pe care toţi o ţin în braţe. Te surprinde cel mai mult la familia asta, atât de pedepsită de soartă, zâmbetul copiilor. Niciunul nu e trist, toţi sunt veseli, deşi viaţa pe care o duc pare că râde cel mai mult de ei. Din cei opt copii ai familiei Burlacu - cinci băieţi şi trei fete, între cinci luni şi 14 ani - patru merg la şcoală. Au puse deoparte, în cămăruţa de numai trei metri pătraţi, unde locuiesc laolată cu ceilalţi membri ai familiei, „uniformele" şcolare: „le păstrează curate, nu îi las să se atingă de ele când sunt acasă, că trebuie să arate bine la şcoală", ne spune Viorica, mama copiilor. Nu s-a gândit să îi facă să renunţe la şcoală, ba dimpotrivă. E hotărâtă să îi îndrume să nu abandoneze şcoala, multă, puţină, cât pot face. „Nu ştiu ce o să ne facem. Aici, de bine-de rău, nu ne ploua şi nu ne ningea. Dar arabul care are WC-urile astea vrea să îşi facă vilă în locul lor, aşa că se poate ca la primăvară să ne dărâme. Unde ne-om duce, nu ştiu...", ne spune cu amarăciune Viorica. Bărbatul ei îşi caută de muncă de când a venit la Mangalia. Fără folos. Încă mai speră. Copiii nu au alocaţii pentru că nu au acte: „Sunt toate acolo, la Bacău, de unde am venit. Nu am niciun ban, că m-aş fi dus să le iau actele de la primărie. Poate reuşeam să luam măcar alocaţiile", ne spune Viorica. În plin centrul staţiunii Jupiter, acest suflete abandonate de soartă şi de autorităţi, pentru că, nu-i aşa, ei nu sunt ai noştri, trebuie să se întoarcă de unde au venit, aşteaptă vremuri mai bune. Vremuri în care vorbele să se transforme în fapte, promisiunile - în concret. Iar programele sociale să fie pentru toată lumea, nu numai pentru „cei aleşi".
Deocamdată, până când autorităţile vor „descoperi" familia pierdută în pădure, la doi paşi de luxoasele hoteluri, aceasta a fost vizitată de membrii Centrului Creştin Callatis din Mangalia, dar şi de reprezentanţi ai acestei organizaţii din Alba Iulia, care le-au adus copiilor dulciuri, obiecte de îmbrăcăminte şi alimente de strictă necesitate.