Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
04:36 24 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ziua internațională a persoanelor fără adăpost. Unde se pot caza gratuit la Constanța

ro

10 Oct, 2021 11:09 3556 Marime text
  • 10 octombrie -  Ziua internațională a persoanelor fără adăpost 


Toată lumea marchează în 10 octombrie Ziua internațională a persoanelor fără adăpost prin acțiuni diverse, de la mese calde oferite acestei categorii defavorizate la acțiuni de socializare, dorind să tragă un semnal de alarmă asupra fenomenului „persoane adulte fără adăpost”.

Expresia  „fără adăpost” definește o categorie de persoane aflate în situație de risc social, persoane marginalizate deoarece, conform concepțiilor greșite, majoritatea credem că ei singuri sunt de vină pentru situația dificilă în care se găsesc, că nu mai au șanse de recuperare și de integrare în societate. Se spune că de regulă, persoanele adulte fără adăpost sunt identificabile, în primul rând, după  aspectul fizic deplorabil: murdar, zdrențăros și poartă îmbrăcăminte neîngrijită. Apoi, se scoate în evidență comportamentul caracterizat în principal prin acțiuni de genul: cerșește, vagabondează, mănâncă din gunoaie, consumă alcool, fură, doarme pe unde apucă, este agresiv. Din punct de vedere caracterial despre o persoană fără adăpost se spune că este leneșă, om de nimic, amărâtă, parazit social, necăjită.


Prin suportul specialiștilor persoanele fără adăpost pot învăța ce trebuie să facă pentru a deprinde un stil de viață independent cu șanse mari pentru reintegrare profesională și socială.


Adăpostul „Sfânta Filofteia” din cadrul Direcției Generale de asistență socială Constanța funcționează începând cu data de 14.09.2020 la etajul I al Complexului comercial „Doi Cocoși”. Spațiul, în suprafață de aproape 400 mp, a fost reamenajat, compartimentat, utilat și mobilat, în conformitate cu standardele pentru serviciile sociale organizate ca adăposturi de noapte.
          
  Condițiile de admitere în adăpost sunt următoarele:
a) acte necesare: cerere de admitere-formular PO-DSC-32-F-01, acte de identitate, acord de prelucrare a datelor beneficiarului (formularul PS-DGAS-24-F-01), acte medicale, dacă e cazul. În cazul în care persoana care a solicitat intrarea în adăpost nu are acte de identitate, identificarea se va realiza de către Direcția Generală Poliția Locală Constanța;


b) criterii de eligibilitate:
- beneficiarul trebuie să fie apt din punct de vedere medical de a sta în colectivitate;
- să nu fie persoană nedeplasabilă, cu copii sau persoană cu afecțiuni psihice evidente;
- să nu necesite supraveghere medicală permanentă. Dacă are recomandare de urmare a unui tratament pentru o afecțiune cronică, beneficiarul trebuia să facă dovada că și-l poate asigura;
- să nu se afle sub influența băuturilor alcoolice sau a substanțelor stupefiante;
- să nu fie în mod evident consumator de alcool sau substanțe stupefiante;
- să nu aibă asupra sa prea multe bunuri și obiecte personale.

c) identificarea persoanelor fără adăpost se efectuează de către Direcția Generală Poliția Locală Constanța, I.P.J. Constanța, Serviciul de Ambulanță Județean Constanța, care vor transfera beneficiarii la Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța în scopul evaluării inițiale a stării de sănătate;

d) beneficiarii vor fi primiți în adăpost doar cu recomandare eliberată de Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța din care să reiasă faptul că este apt de a sta în colectivitate;
e) beneficiarii vor fi găzduiți în adăpost între orele 20:00-08:00.
           
Adăpostul are o capacitate de 50 de locuri: 1 dormitor pentru femei cu 14 paturi și 1 dormitor pentru bărbați cu 36 de paturi, dotate cu grupuri sanitare și dușuri. Spațiul deține sală de socializare, sală de primire, 1 birou pentru personal și spațiu pentru mașină de spălat.
           
Serviciul social furnizează gratuit persoanelor fără adăpost servicii de îngrijire personală, supraveghere, găzduire temporară pe timp de noapte, în vederea depășirii situațiilor de dificultate, prevenirii și combaterii riscului de excluziune socială, promovării incluziunii sociale și creșterii calității vieții.
           
Principalele activități oferite în acest adăpost sunt: cazare pe perioada nopții 6 luni, cu posibilitatea de prelungire pentru încă 6 luni; asigurarea condițiilor pentru igienă corporală (duș), igienizarea lenjeriei beneficiarilor; supravegherea beneficiarilor pe timpul nopții; asigurarea unor echipamente de cazarmament adecvate.
           
Conform Regulamentul de organizare și funcționare aprobat prin H.C.L. nr.105/2019, beneficiarii serviciilor sociale acordate în adăpostul de noapte sunt:
a) persoanele fără adăpost, cu domiciliul/reședință înregistrată în actele de identitate pe raza municipiului Constanța, care îndeplinesc cumulativ următoarele condiții: sunt persoane care nu au o locuință, trăiesc în stradă, spații publice, precum parcuri, scări de bloc, canale, imobile dezafectate sau nelocuite, care nu au acces imediat la o formă de locuire.
b) persoanele fără adăpost, fără acte de identitate, identificate în evidențele poliției locale, cu ultimul domiciliu/reședință în municipiul Constanța.
c) prin excepție, persoane fără adăpost cu adresa de domiciliu în altă unitate administrativ-teritorială, identificate pe raza municipiului Constanța, pe perioada sezonul rece noiembrie – martie, în funcție de locurile disponibile.
           
Centrul „Sfânta Filofteia” din cadrul Direcției generale de asistență socială Constanța are o capacitate de 50 de locuri, 14 pentru femei și 36 ️pentru bărbați.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii