Doi fotbalisti suspendati pentru dopaj
Doi fotbalisti suspendati pentru dopaj

Ruşii de la ŢSKA
moscova au mari probleme înaintea partied cu Beşiktaş. Comisia Disciplinară şi
de Control a UEFA a anunţat astăzi, că a suspendat provizoriu, din toate
competiţiile, doi jucători, Aleksei Berezuţki şi Serghei Ignaşevici, informează
site-ul oficial al forului european.
Cei doi fundaşi ai grupării din Rusia au fost supuşi unui test antidoping după meciul din Liga Campionilor cu Manchester United, care s-a disputat la 3 noiembrie şi acre s-a încheiat la egalitate, 2-2.
În proba A luată fiecăruia dintre ei s-a descoperit prezenţa unor substanţe interzise stimulantelor, care se află pe lista Agenţiei Mondiale Antidoping. Comisia UEFA va analiza cazul celor doi fotbalişti la 17 decembrie, când va avea loc următoarea întâlnire.
Gruperea moscovită a remis imediat un comunicat prin care îi incriminează pe medicii echipei: "Această veste este una şocantă pentru jucători şi pentru club. Nu înţelegem cum s-a petrecut acest caz şi nu avem nimic de ascuns. Medicii le-au administrat Sudafed, dar nu a anunţat acest lucru oficialilor. Sperăm ca reputaţia clubului să nu aibă de suferit din cauza acestei erori".
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp