Fotbal/Liga I Steaua a cedat la Ploiesti
Fotbal/Liga I: Steaua a cedat la PloiestiSurpriză de proporţii în etapa a 14-a a Ligii I. Steaua a cedat la Ploieşti în faţa nou-promovatei Astra, deşi a condus la pauză cu 1-0.
Bucureştenii au deschis scorul după 17 minute prin grecul Kapetanos, care a trimis în poartă, din careul mic, după o centrare venită de pe stânga de la Nicoliţă şi o recentrare a lui Szekely. În ciuda avantajului, militarii au jucat în continuare anost şi nu au reuşit să se desprindă în faţa unui adversar arţăgos astfel că la cabine s-a intrat cu Steaua în avantaj, 1-0.
După pauză, Astra a egalat rapid şi a pus stăpânire pe joc. În minutul 52, Păun a trimis un şut puternic, lângă bara stângă a porţii steliste, dupăo respingere a luiZapata în faţă. Golul le-a turnat plumb în picioare steliştilor şi în minutul 60, Ghionea a respins mingea care se îndrepta spre poarta goală, după ce Zapata ieşise neinspirat din careu şi trimisese greşit la un adversar.
Când nimeni nu se mai aştepta şi cele două garnitură păreau mulţumite cu remiza, Georgian Păun a adus victoria prahovenilor, printr-un şut de la 20 de metri lateral stânga, care a trecut printre mâinile lui Zapata.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp