Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
15:58 24 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Fotbal (Liga III) Viitorul - CSM 3-0

ro

23 Apr, 2010 20:14 1628 Marime text

med_23_04.jpgFormaţia patronată de Gheorghe Hagi continuă marşul triumfal către liga secundă. Chiţu şi compania s-au impus lejer în faţa unui adversar care în turul campionatului a preferat să nu intre pe teren din cauza unor neînţelegeri apărute înre conducerile administrative ale celor cluburilor combatante.

Astăzi, gazdele au început tare şi au ratat trei ocazii în primele 10 minute, golul picând, logic, în minutul 17, autor Banoti din 11 metri. În minutul 30, Lupu a majorat diferenţa de scor printr-un gol de senzaţi: şut de la 25 de metri care l-a lăsat spectator pe Celnicu. Până la gol, Chiţu şi Rusu rataseră două ocazii monumentale de a majora scorul, portarul din Medgidia şi unul dintre fundaşi intervenind providenţial.

După pauză, juniorul Chiţu a marcat pentru 3-0 (61'), până la final gazdele jucându-se cu ocaziile. Succesul de astăzi este echivalent cu păstrarea primului loc în clasament.

Altfel, celelalte reprezentante ale judeţului au obţinut următoarele rezultate: Ianca - Farul II 1-2, Chirnogi - Eforie 2-1, Berca - Mangalia 2-0.

Sursa foto: academiahagi.ro

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii