Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
02:29 23 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Fotbal (Seria A)/Chivu externat dupa opt zile

ro

15 Jan, 2010 02:07 1758 Marime text

chivu_echipa_14_01.jpgCăpitanul echipei naţionale de fotbal a României, Cristian Chivu a părăsit, în această seară, Institutul Neurologic Carlo Besta din Milano, la opt zile după s-a accidentat la cap în partida cu Chievo şi a suferit o intervenţia chirurgicală la o clinică din Verona.

Potrivit presei italiene, Chivu a fosttransferat la clinica din Milano în urmă cu cinci zile, după ce la 6 ianuarie a fost supus de urgenţăunei intervenţii chirurgicale, la Verona,care a constat în refacerea unei fracturi din zona parietală dreaptă şi îndepărtărea unui hematom apărut în urma contactului.

Fundaşul va reveni periodic la Institutul Besta pentru controale medicale şi nu are voie pentru moment săpractice activităţi sportive. Presa italiană estimează că fundaşul în vârstă de 29 de ani va reveni la antrenamente în aproximativ trei luni şi nu va avea nevoie de cască de protecţie, aşa cum a fost cazul lui Petr Cech însă presa de sport din România l-a dat ca sigur pe teren în... trei săptămâni.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii