Handbal/Antrenament oficial pentru HCM
Handbal/Antrenament oficial pentru HCMCampioana României a câştigat al treilea meci consecutiv în Liga Campionlior, în Grecia, la Salonic.
Probabil dacă echipa de pa litoral ar fi mers într-o vacanţă în Grecia şi ar fi jucat un amical cu PAOK, rezultatul ar fi fost acelaşi, 30-26. O partidă infectă pentru gazde, în care nici HCM nu a dat impresia că vrea să se complice, a fost la un pas să se încheie prost la accidentarea lui Toma, când meciul era deja rezolvat. Lovit puternic de portarul gazdelor, cel mai bun om al Constanţei în ultimele sezoane, a rămas întins pe podea şi a ajuns direct în spital, fiind suspect de fisură a coastelor. Autor a şase goluri, dintre care unul senzaţional, Toma şi-ar fi dorit probabil un alt final de meci însă i-a lăsat locul de vedetă a meciului lui Csepreghi.
Tânărul handbalist al Constanţei care a explodat în acest sezon a marcat 10 goluri şi a fost, din nou, decisiv, dar rămâne impresia că grecii au ajuns din greşeală în grupele Ligii Campionilor. Pentru HCM urmează Cehovski Medvedi, formaţia rusă al cărui mit fost spulberat de anchetele EHF în urma cărora s-au descoperit „metodele" pe care şi-au bazat deszule succese interne şi europene. Pe 15 noiembrie, la Buzău, HCM poate face istorie şi să obţină biletele pentru optimi, deşi competiţia s-ar afla abia la jumătate.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp