Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
12:39 23 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Handbal (m)/Dinamo - HCM Constanta 26-31

ro

13 Dec, 2009 19:11 993 Marime text

Succes important pentru HCM în faţa rivalei istorice, Dinamo. Două puncte obţinute cu forcepsul care garantează titlul de campioană de iarnă şi plasează HCM Constanţa în postura de favorită la titlul de campioană în sezonul 2010.

Chiar dacă gruparea din Capitală nu mai este ce a fost o dată, alb-roşii sbătându-se în subsolul clasamentului, jocul a fost unul extrem de echilibrat. Partida s-a încheiat cu victoria constănţenilor cu scorul de 31-26 dar meciul a fost mult mai echilibrat decât o arată scorul, diferenţa de cinci goluri din final fiind cea mai mare de pe parcursul celor 60 de minute.

Prima repriză a meciului

A fost una mult sub aşteptări pentru Constanţa. Crezându-se probabil învingători doar prin prezenţă, Toma şi compania s-au trezit conduşi timp de 27 de minute pe fondul unei evoluţii de excepţie a portarului gazdelor, Borodi, dar şi a ratărilor amatoreşti ale oaspeţilor. Începută la 1-5, cursa de urmărire a favoriţilor s-a dovedit a fi una deosebit de dificilă, la jumătatea primei reprize gazdele fiind în contimuare în avantaj.

Cu 3 minute rămase de disputat din primul mitan, HCM a reuşit să preia conducerea şi în cele din urmă să intre la pauză cu un avantaj de un gol, 14-13. După odihnă, avantajul minim a fost conservat de echipa de pe litoral care nu a mai cedat conducerea până în final atunci când a reuşit chiar să se distanţete decisiv.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii