Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
03:03 23 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Volei/CVM e KO, Tomis e lider

ro

08 Nov, 2009 05:29 1462 Marime text

Zi ciudată pentru cele două formaţii constănţene din prima ligă la volei feminin şi masculin. Multipla campioană la băieţi, CVM Tomis a cedat la zero după un meci de uitat, în timp ce revelaţia Tomis 2004 a ajuns pe primul loc în competiţia rezervată fetelor.

Deplasarea de la Zalău tinde să devină o adevărată aventură pentru CVM Tomis Constanţa. Multipla campioană are mereu probleme când joacă în Sălaj, iar ultimul meci nu a adus mult dorita schimbare. Profitând de o evoluţie dezarmant de slabă a constănţenilor, gazdele s-au impus cu un neverosimil 3-0 şi deşi scorul pe seturi indică echilibru, numai de echilibru n-a fost vorba la Zalău. Ratarile inadmisibile la fileu, serviciul executat în dorul lelii sau preluările demne de formaţiile de amatori, toate au fost prezente în „repertoriul" constănţenilor care au cedat fără luptă. Demn de remarcat totuşi că în ultimul set, cei de la CVM au salvat şase mingi de meci pentru a pierde la 16, nu la 10.

Parcă pentru a face şi mai amară înfrângerea băieţilor, fetele care formează noul Tomis 2004 sunt pe cai mari. Prestând un joc solid şi lipsit de trac, Simanic şi compania au bifat un nou 3-0, de data aceasta la Craiova, în faţa lui SCMU din localitate. Constanţa a terminat rapid socotelile după 25-19, 25-22 şi 25-15, şi a aşteptat finalul derby-ului de la Galaţi dintre CSU Metal şi Dinamo. Cum moldovencele s-au impus la pas, 3-0, noul lider al primei ligi este CSV Tomis 2004 Constanţa.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • SS 08 Nov, 2009 21:40 MECIUL A FOST LA CTA, NU LA CRAIOVA...