Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
13:03 24 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Volei (Divizia A1, feminin) CS Volei a castigat al doilea meci

ro

27 Mar, 2010 22:42 1386 Marime text

volei1.jpgÎnvinse în primul meci de Dinamo, 0-3, fetele de la CS Volei 2004 Tomis Constanţa au revenit în lupta pentru titlu după ce s-au impus în faţa gazdelor primului turneu final din grupa valorică I-IV, Ştiinţa Bacău. Echipa de pe litoral a câştigat meciul în număr minim de seturi, 3-0.

Cîştigătoare în primul meci în faţa campioanelor de la Metal Galaţi, băcăuancele nu au avut replică la jocul bun al constănţencelor antrenate de Constantin Alexe. CSV şi-a arătat supremaţia în primele două seturi atunci când, la primii timpi de odihnă tehnici, a condus de fiecare dată cu scorul de 8-0. În cele din urmă, gazdele au reuşit să limiteze proporţiile scorului şi au încheiat seturile cu 20-25 şi 11-25.

Setul trei a fost mai echilibrat dar s-a încheiat tot cu victoria tomitanelor, scor 25-22.

Mâine, CSV va juca ultimul meci al turneului de la Bacău, în compania campioanei CSU Metal Galaţi, de la ora 13.30.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii