A demarat pregătirea. Primele amicale Axiopolis Cernavodă vrea să achiziţioneze un fotbalist care a jucat şi la FC Farul
A demarat pregătirea. Primele amicale: Axiopolis Cernavodă vrea să achiziţioneze un fotbalist care a jucat
18 Jul, 2018 00:00
ZIUA de Constanta
4688
Marime text
Echipa de fotbal Axiopolis Cernavodă, una dintre remarcatele ediţiei trecute a Ligii a 3-a, seria secundă, pe care a încheiat-o pe locul patru, a pus capăt vacanţei, demarând pregătirea pentru sezonul 2018/2019.
Sub comanda corpului tehnic (neschimbat faţă de ediţia precedentă), format din Ionel Melenco (antrenor principal), Cristian Carapcea (preparator fizic) şi Dobrin Chirilă (antrenor cu portarii), jucătorii se pregătesc la Cernavodă, iar sâmbătă, 21 iulie, vor disputa primul amical, pe teren propriu, cu CS Medgidia, nou promovată în Liga a 3-a. În afară de această confruntare, mai sunt stabilite alte şase: pe 25 iulie - cu Unirea Slobozia (acasă), pe 28 iulie - cu CS Năvodari (în deplasare), pe 1 august şi pe 4 august - cu FC Viitorul Under-19 (în deplasare), pe 8 august - cu CS Medgidia (în deplasare), pe 11 august - cu Agricola Borcea (în deplasare). Pe 15 august, Axiopolis Cernavodă ar putea juca o etapă de Cupa României (dacă nu, va susţine un nou amical), iar pe 18 august, cu o săptămână înaintea începerii campionatului, este în plan ultimul amical al perioadei de pregătire, posibil cu echipa secundă (nou promovată în Liga a 4-a).
Răvoiu nu va mai face parte din lot
Deocamdată, la nivelul lotului de jucători, nu sunt noutăţi semnificative. „Ne vom păstra nucleul din sezonul trecut, iar lotul va avea probabil 20 de jucători, cu doi portari. Purtăm discuţii pentru achiziţionarea lui Enis Bolat, de la CS Năvodari. Din lot nu va mai face parte însă Iulian Răvoiu, căruia îi mulţumim pentru contribuţia sa la performanţele echipei. Şi în noul sezon vom beneficia de sprijinul autorităţilor locale din Cernavodă. Obiectivul echipei va fi clasarea pe unul dintre locurile 1-6“, a declarat Gheorghe Stănculescu, preşedintele secţiei de fotbal a clubului din Cernavodă.
Richardo Mihalache, cu semnul întrebării
Actualmente la CS Năvodari (Liga a 4-a), Enis Bolat a început fotbalul la Callatis Mangalia, la vârsta de nouă ani, iar la 18 ani a debutat în echipa mare, într-un meci din Liga a 2-a. Fotbalistul de 30 de ani joacă mijlocaş ofensiv şi, în afară de Callatis şi CS Năvodari, a mai evoluat la echipe precum FC Farul, Unirea Slobozia, Înainte Modelu sau CS Eforie. Din lotul echipei Axiopolis pentru noua stagiune nu vor lipsi jucători precum Puia, Nanu, Rusu, Zaharia, Andrescu, L. Gheorghe, Vieru, Marius Hristu, Fotescu, Beşleagă sau Moise, în vreme ce Richardo Mihalache e cu semnul întrebării. De asemenea, din lot vor face parte şi tineri precum D. Şerban, Crânganu (de la FC Viitorul) ori Acasandrei (toţi, născuţi în anul 1999), iar în probe sunt doi jucători născuţi în anii 2000 şi 2001.
Sursa foto: Facebook

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii