A fost escortat de la stadion de „Lică Sămădăul” Cum a fost ridicată de miliţie, de la uşa vestiarului, o legendă a Farului, după un meci cu Dinamo (galerie foto)

Pentru unul dintre cei mai iubiţi fotbalişti ai „marinarilor” distanţa de la extaz la agonie a fost extrem de scurtă în ziua de 18 mai a anului 1969
 
Atacantul Constantin Iancu a fost unul dintre răsfăţaţii tribunei constănţene. În meciul de pe teren propriu, cu Dinamo, din sezonul 1968/1969, câştigat de Farul cu 1-0 tocmai prin golul lui Iancu, acesta a avut o nouă evoluţie memorabilă, care l-a apropiat şi mai mult de inimile fanilor. Această partidă avea să fie însă ultima pentru atacant în tricoul „marinarilor”. „Guţă” Iancu a fost luat direct de la stadion de oamenii legii, iar apoi a ispăşit o pedeapsă cu închisoarea.
 
Întâmplarea i-a surprins şi i-a înmărmurit pe toţi cei de la Farul şi pe suporteri, care nu au contenit mult timp apoi din a comenta incidentul. S-au făcut fel de fel de scenarii în acele vremuri, unele căpătând anvergura unor legende. Pe la colţuri, se şoptea că Dinamo ar fi intervenit la nivelul autorităţilor judeţene constănţene şi ar fi cerut ca atacantul să nu joace în partida directă de pe 18 mai, din etapa a 25-a a campionatului. Asul din mânecă ar fi fost un dosar al lui Constantin Iancu. Comitetul Judeţean de Partid i-ar fi dat însă asigurări clubului Farul că nu e niciun pericol şi că îşi asumă răspunderea, astfel că Iancu să joace. Acesta a evoluat şi a făcut-o cum ştia el mai bine. Dinamo a pierdut meciul, dar şi campionatul, care i-a revenit în acel sezon echipei UTA. Nu avem dovezi care să ateste că Dinamo ar fi fost implicată în ridicarea fulgerătoare, imediat după meci, a lui Iancu, astfel că nu dăm verdicte şi nici nu aplicăm pecetea veridicităţii asupra acestei variante, care a circulat la acea vreme.

Cert este că, în urma unei probleme în care au fost implicaţi doi jucători ai Farului, Constantin Iancu şi Mircea Sasu, într-un cantonament al echipei, la Poiana Braşov, Iancu a făcut apoi puşcărie. După încheierea perioadei de detenţie, a mai jucat la FC Argeş Piteşti şi la FC Galaţi. Iată ce menţionează site-ul www.fotbalisti-romani.ro vizavi de acest subiect: „La Farul Constanţa a jucat până în 1969, când, pe 16 iulie, Biroul Federal al Federaţiei Române de Fotbal a hotărât excluderea sa «din activitatea competiţională, pentru viaţă nesportivă». Tot în vara lui 1969, Constantin Iancu a primit o condamnare pentru «tentativă de viol». După ispăşirea pedepsei, în august 1970, a cerut drept de joc pentru FC Argeş Piteşti. L-a primit şi a devenit componentul acestei echipe, unde a jucat până la sfârşitul sezonului (în 1971). Din august 1971, Constantin Iancu s-a transferat la FC Galaţi (1971 - 1973)”. Potrivit lui Dumitru Antonescu, fost coleg cu el la Farul, în anii ’80 ai secolului trecut, „Guţă” Iancu a plecat în Suedia, unde era stabilită cumnata sa (sora soţiei), iar în anul 2000 a decedat acolo, la 60 de ani.
 
„S-a stins în Suedia”
 
Foştii colegi de la Farul, care au vorbit cu el după cele petrecute la Poiana Braşov, susţin ideea că acuzaţiile pentru care Iancu a fost judecat şi întemniţat sunt trase de păr şi că adevărul este altul, unul favorabil fostului nouar al „marinarilor”. Oricum, toţi fariştii bătrâni de astăzi îl zugrăvesc în frumoase culori fotbalistice şi umane pe cel care a susţinut 73 de jocuri la Farul, înscriind 36 de goluri, performanţă cu care ocupă locul şapte în clasamentul all-time al „tunarilor” „marinarilor”, ierarhie în fruntea căreia se află Marin Tufan, cu 62 de reuşite. „Îmi aduc aminte că sarcina de a-l lua de la stadion şi a-l duce la cercetare i-a revenit unui miliţian apropiat echipei, căruia i se zicea «Lică Sămădăul». Acesta ne cunoştea, ne aprecia şi i-a părut tare rău atunci că trebuie să-l ia pe Iancu. Acesta nu a fost vinovat în acel caz pentru care a făcut puşcărie. În acea perioadă, cam în acelaşi timp, au fost închişi trei jucători cunoscuţi din fotbalul românesc: Iancu, Sandu Boc şi Mureşan (de la Tg. Mureş). Iancu era un jucător foarte bun, un atacant extraordinar în sistemul în care jucam noi, 4-2-4. El şi Marin Tufan erau vârfurile centrale. Iancu era titular indiscutabil, cu el începea echipa. Îi spuneam «Guţă», dar nu ştiu de unde îi vine această poreclă. Tribuna şi colegii îl iubeau nespus. Era un om bun, nu supăra pe nimeni. Iancu s-a stins în Suedia, iar în urmă cu mai mulţi ani la Constanţa a venit fiul său, care căuta date şi poze ca să scrie o carte despre fostul nostru coleg”, a declarat gloria Farului Dumitru Antonescu (68 de ani, actualmente antrenor la Şcoala de Fotbal Farul 2010), jucătorul care deţine recordul de prezenţe în tricoul Farului în prima divizie a fotbalului românesc (400). Antonescu a fost titular integralist în acel meci de pomină Farul - Dinamo 1-0.
 
Articol contra lui Iancu apărut în preziua partidei
 
Şi fundaşul central Constantin Mareş a rămas toate minutele pe gazon în echipa Farului din partida de acum 44 de ani. „Din ce ştiu, în primă fază, dosarul lui Iancu a fost clasat, din lipsă din probe. Apoi a fost redeschis. În plus, în săptămâna meciului, pe prima pagină din «Scânteia», mare, a fost publicat un articol contra lui Iancu. Desfăşurarea lucrurilor în acest caz ne-au ridicat multe semne de întrebare”, a spus Mareş, care şi-l aduce bine aminte pe miliţianul care l-a escortat pe Iancu de la stadion. „Îl chema Lică Dragomirescu, dar era cunoscut sub numele de «Lică Sămădăul». Era un suporter al echipei, mai mereu pe lângă noi. În timpul meciurilor de la Constanţa, stătea între cele două bănci de rezerve, care pe atunci erau la tribuna a doua, nu ca acum, în faţa tribunei 0. Atât Iancu, cât şi noi toţi, jucătorii, am rămas stupefiaţi când a fost ridicat de la stadion. Nimeni nu se aştepta. A făcut peste un an de închisoare”, arată Constantin Mareş, în prezent director tehnic la Academia de Fotbal „Gheorghe Hagi”.

 
I-au rupt tricoul şi tot nu l-au putut ţine
 
Cronica meciului Farul - Dinamo a apărut luni, 19 mai 1969, în ziarul „Sportul”, anul XXV, nr. 548 (5982), sub semnătura lui Călin Antonescu. Intitulat „Din 4 goluri doar unul valabil...”, articolul (în care Iancu nu a primit notă) inserează şi o notă virulentă, în care este înfierată cu mânie proletară folosirea în acest meci a jucătorului constănţean. Dar să le luăm pe rând. Cronica: „Ar fi extrem de dificil, acum, când furtunoasa întâlnire dintre Farul şi Dinamo Bucureşti s-a încheiat abia de câteva minute, să încercăm a analiza temeinic partida pentru a desluşi eventual cauzele insuccesului fotbaliştilor bucureşteni sau elementele pe care s-a eşafodat victoria constănţenilor. Câteva lucruri sunt însă absolut necesar de subliniat. Primul ar fi acela că Farul a făcut în acest joc o risipă de energie ce ar putea fi răsplătită cu 4 şi nu cu 2 puncte. Sau, mai bine zis, constănţenii ar fi meritat poate din acest punct de vedere o victorie mai clară. Şi dacă ei n-au obţinut-o, acest lucru s-a datorat propriului lor cvartet ofensiv, care a acţionat nesincronizat, uşurând mult sarcina apărătorilor dinamovişti.

Şi, pentru că a venit vorba de Dinamo, să precizăm că echipa a fost în acest meci vizibil marcată de efort. Dinamoviştii au ieşit cu faţa curată după primele 45 de minute ale întâlnirii, când au evoluat calm şi bine organizat, dar în repriza secundă forţele lor fizice s-au dovedit prea fragile pentru a stăvili atacurile tot mai insistente ale gazdelor. În ciuda insuccesului lor, ne facem totuşi o datorie prin a sublinia faptul că şi în această parte a meciului Dinamo a mai găsit pe undeva picături de energie şi a putut contraataca periculos, fiind de câteva ori chiar pe punctul de a egala. Meciul a fost, în general, frumos, dinamic, cu faze palpitante, unele dintre ele controversate din cauza vitezei cu care s-au desfăşurat. Constănţenii au reclamat două goluri în prima repriză, iar dinamoviştii - unul în cea de a doua, toate însă realizate neregulamentar. În repriza secundă, după o scurtă, dar intensă perioadă de presiune a gazdelor, la o fază în adâncime, Boc l-a faultat pe Tufan. Lovitura liberă (un fel de corner mic) a fost executată cu efect de Kallo, mingea a trecut printre câţiva jucători şi Iancu a trimis-o, din apropiere, sub bară, în gol”. Caseta tehnică a cuprins următoarele elemente: „Constanţa, 18 (prin telefon de la trimisul nostru). Stadion 1 Mai, timp răcoros, teren bun, spectatori - 18.000. A marcat Iancu (min. 55). Farul - Ştefănescu 8 - Antonescu 8, Stoica 7 (min. 83 Ologu), Mareş 8, Dumbravă 7 - Constantinescu 7, Koszka 6 (min. 55 Pleşa 6) - Sasu 8, Tufan 7, Iancu, Kallo 8. Dinamo - Coman 6 (46 Datcu 5) - Popa 5, Boc 8, Dinu 7, Ştefan 6 - Stoenescu 8, R. Nunweiller 7 - Sălceanu 7, Frăţilă 6, Dumitrache 7, Lucescu 8. A arbitrat Nicolae Rainea (Bârlad) - patru stele, ajutat de V. Liga (Galaţi) şi T. Leca (Brăila). Trofeul Petchowski (pentru public) - 7. „Am fost la acel meci şi îmi aduc bine aminte desfăşurarea sa. Iancu a luptat foarte bine. La faza golului, un adversar l-a tras de tricou, rupându-i-l, iar jucătorul nostru a marcat aşa”, spune observatorul constănţean de fotbal Dumitru Momescu, unul dintre spectatorii prezenţi la meci în 1969.
 
„Unde este morala?”
 

Prezenţa pe teren a lui Iancu nu a fost pe placul ziarului „Sportul”, din moment ce, pe lângă cronica partidei, a doua zi după meci a apărut şi următoarea notă caustică, intitulată „Unde e morala?”: „«Scânteia» de sâmbătă a publicat, începând din pagina I şi continuând în a II-a, zece fragmente de coloană consacrate unui caz care intră în incidenţa codului penal. Cu dovezi şi documente irefutabile se reaminteşte şi se dezvoltă cazul, semnalat de ziarul «Sportul» la timpul potrivit, care privea actele huliganice ale fotbalistului constănţean Iancu. Se ştie că, ulterior sesizării noastre, pe plan local s-a încercat muşamalizarea faptelor infamante. De data aceasta, Scânteia restabileşte adevărul, îl arată pe Iancu pasibil de câteva grave acuzaţii: tentativă de viol, lovire, ultragiu contra bunelor moravuri, fapte pe care codul Penal le pedepseşte cu ani de închisoare. Toate acestea sunt scrise cu litere mari, negre, clare. Se pare însă că «Scânteia» de sâmbătă nu a sosit până duminică la prânz la Constanţa (este necesar un protest la difuzarea presei?!) de vreme ce un prezumtiv infractor de drept comun poate apărea într-o echipă divizionară de fotbal, jucând un rol într-un spectacol public. Unde este morala? Dacă clubul Farul a pierdut cu totul simţul eticii, socotim că este măcar de datoria federaţiei să ne scutească pe terenurile de sport de o prezenţă de mult timp compromisă”.
 
Are cinci meciuri şi un gol sub tricolor
 
Un alt fost jucător al Farului, Ion Constantinescu (actualmente, antrenor la Şcoala de Fotbal Farul 2010), îşi aminteşte că Iancu a fost luat de la stadion cu un ARO al Miliţiei, care a dat cu spatele înspre intrarea de la vestiare. „Ne-a surprins şi ne-a afectat pe toţi ridicarea lui Constantin de către miliţie. El era o figură aparte. Spectatorii îl iubeau, pentru că făcea lucruri pe placul lor. Era golgeterul. Un om de echipă, dar şi un caracter extraordinar, excelent coechipier. A jucat foarte bine la Farul. A fost un jucător emblematic al acestei echipe. A făcut parte dintr-un atac care era printre cele mai bune din ţară în acei ani. Locuia într-un bloc vizavi de cinematograful «Republica»”, a spus Constantinescu.

Site-ul www.fotbalisti-romani.ro face şi o scurtă prezentare fotbalistică a lui Iancu: „S-a născut pe 26.08.1940, în Bucureşti. A jucat pe postul de atacant. A fost poreclit «Guţă». Prima dată a evoluat la Flamura Roşie Bucureşti, în 1958. De aici, în 1961, a trecut la Dinamo Obor, o scurtă perioadă de timp contând şi în efectivul lui Dinamo Bucureşti. A jucat un timp şi la Bacău, dar afirmarea lui a început odată cu meciurile pe care le-a făcut la Progresul Bucureşti, CSMS Iaşi (un tur în 1964), iar din returul sezonului 1965-1966 la Farul Constanţa, unde a jucat până în 1969. A evoluat de cinci ori în prima reprezentativă, pentru care a înscris un gol. Debutul său sub tricolor a avut loc la 13.06.1965, în calificările pentru Campionatul Mondial din 1966, în meciul Portugalia - România 2-1 (2-0), disputat la Lisabona, pe stadionul «Nacional» (70.000 de spectatori. A fost singurul debutant în echipa noastră şi integralist”.
 
Sursa foto: arhivă personală Constantin Mareş şi revista „Sport” - nr. 21 (212), anul XX, noiembrie 1967 (foto - Paul Romoşan)