A fost în joc centura RXF Robert Orbocea, din Constanţa, a pierdut meciul cu Tolea Ciumac (galerie foto)
A fost în joc centura RXF: Robert Orbocea, din Constanţa, a pierdut meciul cu Tolea Ciumac (galerie foto)
08 Jun, 2016 00:00
ZIUA de Constanta
5390
Marime text
Luptătorul constănţean Robert Orbocea, de la CS Pontica (antrenor, Daniel Asaftei), nu şi-a putut apăra centura RXF la categoria +95 kg în faţa cunoscutului Tolea Ciumac. Lupta la MMA dintre cei doi, care a avut ca miză acest titlu, s-a disputat la Bucureşti, fiind main-event-ul galei RXF 23 „Judgement Day“, organizată de cea mai tare promoţie MMA din România, Real Xtreme Fighting (RXF). În vârstă de 27 de ani, Robert Orbocea (1,85 m / 98 kg) deţinea centura din iulie 2015, iar în meciul cu Tolea (42 de ani, 1,95 m, 126 kg) a cedat prin abandon în repriza întâi, din care se scurseseră trei minute.
„Începuse meciul foarte bine”
„Aveam o accidentare mai veche la cotul stâng, care s-a accentuat în timpul meciului şi m-a împiedicat să continui. Nu-mi mai puteam folosi deloc mâna. Înainte de confruntare, am crezut că m-am refăcut total, dar în meci e altceva. În picioare, partida a fost destul de strânsă, câteva schimburi de lovituri, după care m-a dus el la sol şi acolo s-a întâmplat. În timp ce mă apăram, am simţit cum a trosnit la cot. Chiar dacă mă ridicam în picioare, nu mai puteam utiliza braţul“, a spus Robert Orbocea, care l-a avut în premieră adversar pe Tolea Ciumac. „Ne făcusem o anumită strategie şi Robert începuse meciul foarte bine, dar a fost apoi nevoit să renunţe, din pricina acelei accidentări la cot“, a declarat Daniel Asaftei.„Voi reveni în forţă!”
Înfrângerea nu l-a demoralizat însă pe sportivul constănţean. „Sunt un luptător şi nu îmi place să mă plâng. Nimic nu mă va opri să mă antrenez în continuare mai tare şi să devin mai bun şi mai puternic. Voi reveni în forţă!”, a mai spus Robert Orbocea.Sursa foto: Facebook (XMedia Studio şi Dani Vasilioglu)
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii