Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
04:47 23 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

A fost transferat şi Costel Niţescu Robert Neagoe va debuta la SSC Farul în meciul cu Avântul Comana

ro

10 Mar, 2017 00:00 5883 Marime text
Liderul cu punctaj maxim al Ligii a 4-a de fotbal a judeţului Constanţa, SSC Farul, a anunţat perfectarea a două noi transferuri: fundaşul dreapta Costel Niţescu (ultima dată la echipa de ligă secundă CS Afumaţi) şi mijlocaşul Robert Neagoe, ambii foşti jucători ai FC Farul. 
 
„Suporter Spirit Club Farul Constanţa a legitimat doi noi jucători. Costel Niţescu, fost jucător la FC Farul, a acceptat propunerea făcută de clubul nostru şi, chiar dacă este accidentat, s-a alăturat şi el, împreună cu Robert Neagoe, proiectului nostru. Robert va sosi vineri seară la Constanţa şi va debuta la meciul de la Comana. Niţescu are o recidivă la o accidentare suferită în toamnă şi sperăm să joace cât mai curând! Împreună ducem mai departe spiritul farist!“, se arată pe pagina de Facebook a SSC Farul.
 
SSC Farul susţine meciul din deplasare cu Avântul Comana sâmbătă, de la ora 13.00, în etapa a 20-a a Ligii a 4-a, prima din 2017. În tur, formaţia fanilor s-a impus cu 4-1. Golurile SSC Farul au fost marcate de Mazilu, D. Popa, Măgureanu şi Ion Barbu, ultimii doi - intraţi pe teren în partea secundă. Avântul Comana, la care a jucat şi fostul fundaş al FC Farul Cosmin Paşcovici, a punctat din 11 m.
 
Lotul SSC Farul Constanţa pentru a doua parte a campionatului 2016/2017 este următorul:
 
Portari: Vladimir Neagu, Raul Gonzalez.
 
Fundaşi: Florin Pătraşcu, Tudor Ţăranu, Constantin Bumbac, Costel Niţescu, Iulian Răvoiu, Bogdan Meleandră, Cosmin Dimofte, David Codruţ Matei, Ionuţ Iacob.
 
Mijlocaşi: Dan Ochia, Vlad Suciu, Vasile Şicu, Ionuţ Florea, Dănuţ Popa, Asan Ergut, Edis Abibula, Ionuţ Măgureanu, Inocenţiu Pavlicu, Robert Neagoe, Edis Mândră.
 
Atacanţi: Dorel Zaharia, Alexandru Grigoraş, Cătălin Mazilu.
 
Antrenor principal: Ion Barbu.
 
Antrenor Secund: Gheorghe Mina.

Director tehnic: Viorel Farcaș. 

SSC Farul Constanţa s-a despărţit în iarnă de portarul Ciprian Resmeriţă, de fundașul Cornel Ciobanu şi de mijlocașul Cezar Beşleagă. „Le mulţumim pentru contribuţia adusă la jocul echipei şi rezultatele obţinute şi le dorim succes în continuare!“, se arată pe pagina de Facebook a SSC Farul. În privința mijlocașului Marian Oancea, de la Viitorul Fântânele, cei de la SSC Farul au spus: „Ajunsesem la un acord cu clubul de unde venea, însă o problemă de familie de ultimă oră împiedică pe moment transferul lui. Va veni din vară“. 

Sursa foto: ZIUA de Constanţa

Citeşte şi:

Cum fac deplasarea suporterii SSC Farul la meciul cu Avântul Comana

„Bine ai venit în rândurile noastre!”: „Hagi“ s-a întors la Farul


Din nou coleg cu Florin Buzea: Costel Niţescu, fost fotbalist al FC Farul, s-a transferat la CS Afumaţi (galerie foto)
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii