„A fost un turneu foarte reuşit” Copii din toată ţara s-au întrecut, la Mangalia şi Neptun, la „Summer Kid's Cup“ (galerie foto)
„A fost un turneu foarte reuşit”: Copii din toată ţara s-au întrecut, la Mangalia şi Neptun, la „Summer
02 Jul, 2016 00:00
ZIUA de Constanta
10942
Marime text
A doua ediţie a turneului de fotbal pentru copii „Summer Kid's Cup“ a reunit, timp de trei zile, la Mangalia şi Neptun, mici fotbalişti de la 68 de echipe din toată ţara, care s-au întrecut la şase categorii de vârstă: 2004, 2005, 2006, 2007, 2008 şi 2009.
Competiţia a fost organizată de ACS Luceafărul 2013 Constanţa (preşedinte - fostul arbitru de fotbal Gelu Dimaca, vicepreşedinte - Gabriel Airimioaie, fost jucător de fotbal), cu sprijinul mai multor parteneri. Judeţul Constanţa a fost reprezentat de ACS Luceafărul 2013 Constanţa, Academia Farul Constanţa, Academia „Gheorghe Hagi“, Marina Constanţa, Sparta Techirghiol, CS Năvodari, Sporting Năvodari, Black Sea Năvodari, CS Eforie, Şcoala de Fotbal Mangalia şi Grupul Şcolar „Ion Bănescu“ Mangalia.
„A fost un turneu foarte reuşit, participând multe echipe puternice, atât de pe plan local, cât şi din ţară. Toată lumea a contribuit la buna desfăşurare a întrecerii, neapărând niciun fel de incidente“, a declarat Gelu Dimaca. „Turneul, care îşi propune promovarea fotbalului juvenil, şi-a atins scopul şi la această ediţie. Aşteptăm anul viitor, când vrem să depăşim nivelul actual, atât în ce priveşte organizarea, cât şi numărul de echipe“, a spus şi Gabriel Airimioaie.
Clasamentele finale şi premiile individuale acordate au fost: grupa 2004 - 1. Academia Farul, 2. ACS Luceafărul 2013 Constanţa, 3. CSS Braşovia, 4. Grupul Şcolar „Ion Bănescu“ Mangalia; cel mai bun portar - Serkan Oflaz (Luceafărul 2013), cel mai bun marcator - Darius Vătămănuţă (GSIB Mangalia), cel mai bun jucător - Ionuţ Arion (Luceafărul 2013); grupa 2005: 1. Academia Farul, 2. CSS Slobozia, 3. Oţelul Galaţi, 4. Şcoala de Fotbal „Flavius Stoican“; cel mai bun portar - Răzvan Nache (Academia Farul), cel mai bun marcator - Claudiu Luca (Sparta Techirghiol), cel mai bun jucător - Denis Milotin Carciag (CSS Slobozia); grupa 2006: 1. Steaua Bucureşti, 2. Inizio Bucureşti, 3. Sparta Bucureşti II, 4. LPS Piteşti; cel mai bun portar - Alberto Câşlariu (Steaua), cel mai bun marcator - Adelin Mircea (LPS Piteşti), cel mai bun jucător - Alex Cristea (Sparta Bucureşti); grupa 2007: 1. Inizio Bucureşti, 2. Academia Farul, 3. Academia Hagi, 4. Şcoala de Fotbal Mangalia; cel mai bun portar - Edgar Cadar (Academia Hagi), cel mai bun marcator - Nicolae Iordache (Inizio), cel mai bun bun jucător - Mario Roman (Academia Farul); grupa 2008: 1. Steaua Bucureşti, 2. Real Junior Vaslui, 3. Inizio Bucureşti, 4. Academia Hagi; cel mai bun portar - Bogdan Ducuţă (Steaua), cel mai bun marcator - Darius Lazăr (Inizio), cel mai bun jucător - Matei Adăscăliţei (Real Junior Vaslui); grupa 2009: 1. Academia Farul I, 2. Cautis Steaua Sudului, 3. Academia Farul II, 4. InterGalaxy Bucureşti; cel mai bun portar - Mario Ioja (InterGalaxy), cel mai bun marcator - Vlad Săcuiu (Cautis), cel mai bun jucător - Andi Seceleanu (Academia Farul). În topul celor mai frumoase galerii, pe primele trei locuri s-au clasat Steaua Bucureşti, Fortuna Galaţi şi ACS Luceafărul 2013 Constanţa.

„Întrecerea şi-a atins scopul“

Ierarhiile finale şi premiile individuale

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii
- Nadane Lucia 02 Jul, 2016 08:54 Felicitari copilasi, felicitari organizatorilor, felicitari sponsorilor.O competitie superba.