A plecat Curea, au venit Gornoava si Muntean
A plecat Curea, au venit Gornoava si Muntean
26 Jan, 2007 00:00
ZIUA de Constanta
1028
Marime text
# Plecarea lui Darie Curea de la Farul era iminenta in acest inceput de an, desi ea se parea ca se va face la un moment dat la Steaua si nu la Dinamo * Directorul Aurelian Arghir spera ca cei doi inlocuitori ai acestuia sa confirme la echipa, pe langa alte patru sau cinci achizitii care se preconizeaza in curand
Mai sunt doua luni pana la reluarea Diviziei Nationale de rugby, cu meciurile din play-off si play-out. Timp berechet pentru jucatorii de pe litoral sa se pregateasca si sa faca in acest an figura frumoasa pe care o dorim cu totii. Cu toate ca Paul Nixon nu s-a intors inca din Australia, el fiind asteptat pe 10 sau 15 februarie, rugbystii constanteni se antreneaza conform programelor lasate de acesta la plecare.RCJ Farul a inceput achizitiile in acest an, printr-un schimb de jucatori cu echipa Dinamo Bucuresti. Constantenii l-au dat pe Curea si i-au luat Gornoava si Muntean. Plecarea lui Darie Curea de la Farul era iminenta in acest inceput de an, desi ea se parea ca se va face la un moment dat la Steaua si nu la Dinamo. Jucatorul a ajuns pana la urma la "alb-rosii", insa Farul nu a ramas in pierdere de pe urma acestei mutari. Echipa de la malul marii a primit la schimb doi jucatori: Nicolae Gornoava si Bogdan Muntean. Primul joaca taloner si a inscris doua eseuri pentru dinamovisti in acest sezon, evoluand si cu Romania U20 la Campionatul European, in timp ce al doilea joaca pe postul de mijlocas la deschidere, acelasi post ca si Curea, marcand si el un eseu in acest sezon. "Ii astept sa confirme, asa cum a facut-o Curea", a declarat Aurelian Arghir, directorul executiv al Farului despre noile achizitii. Pe langa cei doi dinamovisti, la Farul vor mai ajunge insa luna viitoare cel putin cinci jucatori noi. "Pana la mijlocul lunii viitoare vom finaliza aceste transferuri. Am vorbit cu multi jucatori, si din tara si din strainatate, si pe inaintare si pe treisferturi, ramane sa vedem ce se finalizeaza. Oricum, eu cred ca patru sau cinci transferuri se vor efectua. Apoi, pe masura ce nou-venitii vor confirma, vor pleca o serie dintre aceia care au avut pana acum sansa sa arate ce pot si nu au facut-o", a mai afirmat Aurelian Arghir. Constantenii se antreneaza in aceste zile fara antrenorul principal Paul Nixon, aflat inca acasa, in Australia. El va sosi abia pe 10 sau 15 februarie, iar pana atunci, de echipa se ocupa Gheorghe Florea si Florea Opris. Dupa cum am mai relatat, fiecare jucator constantean a primit un program individual de pregatire din partea tehnicianului australian, la plecarea acestuia si potrivit declaratiilor lui Aurelian Arghir, el chiar este respectat. Chiar si dupa revenirea lui Nixon in Romania, Farul intentioneaza sa continue pregatirile in oras, un cantonament sau un turneu fiind ca si iesite din discutie. Constantenii mai au doua luni pana la reluarea campionatului, pe data de 24 martie, atunci cand se vor confrunta pe teren propriu cu ocupanta locului patru in play-off-ul Diviziei Nationale, Remin Baia Mare. Farul se afla in acest moment pe locul cinci, cu 30 de puncte, cu sapte mai multe decat echipa de pe locul sase, U Cluj, dar cu 19 mai putine decat Baia Mare.Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii