Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
02:46 23 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Academia de Volei Tomis Constanța Răzvan Parpală, unul dintre cei doi antrenori ai lotului masculin de speranțe al României

ro

30 Dec, 2021 00:00 3875 Marime text

 
  • Răzvan Parpală și Zoltan Kovacs care au mai colaborat la nivelul loturilor juvenile tricolore, în 2015, ei calificând România la turneul final al Campionatului European Under-19.
 
Alcătuirea lotului național masculin de volei al României, la categoria speranțe, a demarat. În acest sens, la Complexul Olimpic „Sydney 2000“ de la Izvorani s-a derulat selecția pentru reprezentativă, din care vor face parte sportivi născuți în anii 2007 - 2008 și mai mici.
 
Antrenorii de la acest lot sunt constănțeanul Răzvan Parpală (de la Academia de Volei Tomis Constanța) și Zoltan Kovacs (de la LPS Bihorul Oradea), care au mai colaborat la nivelul loturilor juvenile tricolore. În 2015, ei au reușit calificarea României la turneul final al Campionatului European Under-19. „Antrenorul seniorilor Academiei de Volei Tomis, Răzvan Parpală, face parte din staff-ul tehnic al Federației Române de Volei care va avea responsabilitatea să coordoneze viitoarele generații din volei“, este mesajul academiei constănțene.
 
Pregătită de Răzvan Parpală, echipa masculină a Academiei de Volei Tomis Constanța are un parcurs fără greșeală în Seria Est a Diviziei A2, în care, după două turnee desfășurate, ocupă primul loc în clasament, cu punctaj maxim. Echipa de pe litoral are șase victorii, 18-3 la seturi, fiecare succes aducându-i câte trei puncte, după ce meciurile au fost câstigate numai cu 3-0 sau 3-1. Turneul al doilea al campionatului s-a disputat la Constanța, la Complexul Sportiv „Tomis“, iar Academia Tomis a înregistrat rezultatele: 3-0 cu CSM Râmnicu-Sărat și Știința Bacău și 3-1 cu CSM Suceava.
 
La Izvorani s-a desfășurat și selecția pentru viitorul lot național de speranțe al României la volei feminin (generația 2008 - 2009), acțiune la care au participat și cinci tinere sportive de la Academia Tomis: Alexia Ruci, Sara Buricea, Alexandra Radu, Ana Ciocan și Alexia Toma. Sara Buricea și Alexia Toma sunt fiicele cunoscuților foști handbaliști George Buricea (în prezent, antrenorul HC Dobrogea Sud Constanța), respectiv Laurențiu Toma (acum, oficial al HCDS).
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.  


Imaginea a fost preluată de pe pagina de Facebook a Academiei de Volei Tomis Constanța.

 
Citește și:
 
Domină întrecerea
Voleibaliștii de la Academia Tomis Constanța, pe locul întâi, cu victorii pe linie, în Divizia A2 (GALERIE FOTO)

 
Trei voleibaliste de la CS Laguna Constanța, convocate la selecția pentru lotul național de speranțe

 
Au preluat ștafeta sportivă
Fetele lui George Buricea și Laurențiu Toma sunt voleibaliste la Academia Tomis Constanța
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii