„Acesta e obiectivul nostru“ FC Farul, meci la Constanţa cu Ripensia Timişoara. Ce au declarat Ianis Zicu şi Vlad Muţiu
„Acesta e obiectivul nostru“: FC Farul, meci la Constanţa cu Ripensia Timişoara. Ce au declarat Ianis Zicu


În clasament, echipa de pe litoral ocupă locul 11, cu nouă puncte, în vreme ce formaţia bănăţeană se află pe poziţia a 14-a, cu opt puncte.
Mă interesează victoria, pentru a ne apropia de primele şase poziţii (n.r. FC Farul e la trei puncte în spatele echipei de pe poziţia a şasea, Campionii FC Argeş). Acesta e obiectivul nostru din momentul actual. Ripensia e periculoasă în deplasare. Are o organizare defensivă foarte bună şi e periculoasă atât la faze fixe, cât şi pe contraatac. E un meci dificil, dar nu ne gândim decât la victorie, a declarat Ianis Zicu, antrenorul FC Farul.
„Marinarii“ nu îi vor putea folosi la meciul de luni pe Doumbia (suspendat), Moldovan (accidentat), Mitrov (revenit după o problemă medicală, dar încă nu e pus la punct cu pregătirea), în vreme ce Lică şi Ursu sunt incerţi.
Ne aşteaptă un meci destul de dificil. Ripensia e o formaţie care poate surprinde. Are victorii cu UTA şi la Piteşti. Dar jucăm acasă şi sperăm să câştigăm. Dacă va fi şi fără să luăm gol, cu atât mai bine, a pus şi căpitanul FC Farul, Vlad Muţiu.
Sursa foto: ZIUA de Constanţa
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp