Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
06:55 12 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Astăzi, Viitorul II are meci cu Juventus ACS Callatis 2012 Mangalia şi-a dat obştescul sfârşit

ro

05 Sep, 2015 00:00 2752 Marime text
Echipa de fotbal ACS Callatis 2012 Mangalia a ajuns la două neprezentări în ediţia 2015/2016 a Ligii a III-a şi, potrivit regulamentului, Federaţia Română de Fotbal va lua decizia excluderii din campionat. Formaţia din Mangalia nu s-a prezentat la prima etapă (în deplasare, cu Petrolistul Boldeşti) şi a anunţat că nici la partida din runda secundă (în care ar fi trebuit să întâlnească Unirea Slobozia, ieri, pe teren propriu), nu va evolua, în condiţiile în care jucătorii (atâţia câţi mai rămăseseră) nici măcar nu s-au reunit pentru noua ediţie, deşi echipa fusese înscrisă în campionat, sperându-se la un ajutor pe ultima sută de metri. Singurul meci oficial susţinut în vară a fost în Cupa României, cu Viitorul II, însă acesta a fost bifat doar pentru a se evita sancţiunile FRF. Lipsa sprijinului financiar i-a fost fatală echipei din Mangalia. Judeţul Constanţa rămâne astfel cu o singură echipă în Liga a III-a, FC Viitorul II (nou-promovată în acest eşalon), care, astăzi, de la ora 17.00, va disputa, în capitală, confruntarea cu Juventus Bucureşti. În prima etapă, echipa secundă a FC Viitorul (antrenori, Cristian Cămui şi Constantin Fălină) a remizat, 4-4, pe teren propriu, cu Gloria Popeşti Leordeni.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii