Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
06:12 23 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

ACS Rugby Team Constanţa şi proiectul „Rugby, valori pentru viaţă“ 200 de copii au participat la o nouă etapă a Cupei Toamnei (galerie foto)

ro

26 Oct, 2016 00:00 2822 Marime text


ACS Rugby Team Constanţa a organizat, pe stadionul „Mihai Naca“, etapa a patra a „Cupei Toamnei“ la mini-rugby, în cadrul proiectului „Rugby, valori pentru viaţă“, care e finanţat de Consiliul Judeţean Constanţa.

La această rundă, care s-a desfăşurat timp de o oră şi jumătate, au participat circa 200 de copii, cu vârste cuprinse între nouă şi 14 ani, din Constanţa, Mangalia, Medgidia, Castelu, Săcele, Corbu, Năvodari, Ghindăreşti şi Murfatlar. Din corpul de antrenori ai ACS Rugby Team Constanţa au fost prezenţi Sorin Trancă (cel care e coordonatorul de proiect), Dumitru Barbu (antrenor selecţionată U-10), Cosmin Glodeanu (antrenor selecţionată U-12), Cătălin Buruiană (antrenor zona Năvodari), Ştefan Tucă (antrenor zona Săcele şi Corbu), Adrian Ţacu (antrenor zona Ghindăreşti), Laurenţiu Diaconu (antrenor zona Mangalia), Florentin Otcuparu (antrenor zona Medgidia), iar din partea LPS „Nicolae Rotaru“ a venit Adrian Pllotschi, pentru descoperirea de copii talentaţi şi viitori elevi ai unităţii de învăţământ.

Au primit rucsacuri şi mingi de rugby

În cadrul proiectului „Rugby, valori pentru viaţă“, Florian Constantin (preşedintele ACS Rugby Team Constanţa) a oferit rucsacuri şi mingi de rugby tuturor micilor rugbyşti din zonele de dezvoltare. La final, toţi copiii au primit diplome de participare, răcoritoare şi dulciuri.

Cine a ocupat podiumul

La categoria de vârstă U-10, competiţia a fost câştigată de echipa din Ghindăreşti, scor 25-15 în finală cu selecţionata Năvodari - Săcele - Corbu. În clasament a urmat selecţionata copiilor din Medgidia şi Castelu. La U-12, întrecerea i-a revenit selecţionatei Castelu - Medgidia, care a trecut cu 20-15 în finală de Murfatlar. Pe locul trei s-a clasat selecţionata Săcele - Năvodari - Corbu, iar pe patru a venit echipa din Mangalia. Învingătoarea de la U-14 a fost selecţionata Năvodari - Săcele - Corbu, scor 30-20 în finala cu selecţionata Medgidia - Castelu. Echipa din Mangalia a ocupat ultima treaptă a podiumului.

Echipa U-14 a jucat la Pantelimon

Antrenată de Nicolae Mocanu, echipa Under-14 de la ACS Rugby Team Constanţa a participat la etape ale competiţiei naţionale, care s-au disputat pe terenul de rugby din Pantelimon (judeţul Ilfov), în organizarea Asociaţiei Municipale de Rugby Bucureşti. În prima rundă, formaţia constănţeană a remizat cu CSM Bucureşti (0-0), iar în cea de-a doua a învins cu 15-5 RC Antobio jr.

Set complet de echipament pentru 40 de rugbyşti

În prezenţa lui Florian Constantin, dar şi a lui Sorin Trancă, Nicolae Mocanu, Claudiu Trandafir şi Cosmin Glodeanu, ACS Rugby Team Constanţa a oferit setul complet de echipament de joc la 40 de rugbyşti din zona Constanţa, antrenaţi de profesorii Monica Podoreanu, Adriana Constantin, Cristina Trancă şi Eduard Ploţchi. Acţiunea s-a întins pe parcursul a patru zile.

Cupa Toamnei, etapă în program

În cadrul proiectului „Rugby, valori pentru viaţă“, care se desfăşoară în perioada mai - decembrie, ACS Rugby Team Constanţa are ca scop omogenizarea selecţionatelor U-10, U-12 şi U-14, „Cupa Toamnei“ reprezentând o etapă în acest program.
 
„În judeţul Constanţa, avem constituite şapte zone în care selecţia şi pregătirea copiilor sunt conduse de antrenori coordonatori, câte unul pentru fiecare regiune“, a declarat Florian Constantin, fost internaţional al României.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii