Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
00:26 23 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Acţiune caritabilă FC Farul, HC Farul şi RCJ Farul „Să facem un Crăciun mai frumos pentru copiii nevoiaşi!“ (galerie foto)

ro

16 Dec, 2015 00:00 4848 Marime text


Fotbal Club Farul, Handbal Club Farul şi Rugby Club Farul Constanţa sunt implicate într-o acţiune caritabilă, „Să facem un Crăciun mai frumos pentru copiii nevoiaşi!“, prin intermediul căreia se strâng haine, jucării sau alimente pentru micuţii care nu beneficiază în familii de căldura sărbătorilor de iarnă. Tot ce va fi strâns va fi dăruit copiilor pe 20 decembrie.
 
Pe pagina de Facebook „FC Farul Constanţa 1920“ s-a anunţat că cei care vor să se implice în această acţiune pot aduce produsele la stadionul „Farul“ (strada Primăverii numărul 2), zilnic, între orele 9.30 şi 18.00, la magazinul sponsorului tehnic al FC Farul (intrarea de la vestiare, etajul 1) sau în curtea interioară a stadionului. De aici, vor suna la numărul de telefon 0727.056562 şi cineva va veni să ridice produsele.
 
„Cu toţii avem prin casă lucruri care ne-au rămas mici sau pur şi simplu nu le purtăm. Toţi mai putem găsi prin casă şi jucării sau globuri, instalaţii de brad, beteală… Vă aşteptăm să vă alăturaţi şi voi! Fiecare lucruşor poate aduce lumină în sufletul şi în casa unui copil. Cei care vor să aducă alimente o pot face doar sâmbătă, 19 decembrie, între orele 10.00 şi 18.00, sau sunt invitaţi să vină alături de noi, a doua zi, pentru a le da direct copiilor şi celor din familiile lor“, notează sursa citată. Organizatorii acţiunii umanitare aşteaptă sugestii în privinţa unor posibile cazuri mai deosebite, la care ar trebui să ajungă cu prioritate ajutoarele.
 
Sursa foto: Facebook (FC Farul Constanţa 1920)    
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • FCV IN ADN 15 Dec, 2015 23:46 Farul are fotbalisti neplatiti de 11 luni.... si isi spala imaginea pe seama copilasilor nevoiasi. Hagi face de ani de zile astfel de actiuni si are si o casa de copii in oras... dar nu cheama presa ca sa il laude. Forza Gica !!! Forza Viitorul !!!