Aihan Omer, suspendat din functia de selectioner
Aihan Omer, suspendat din functia de selectioner

Consiliul de Administraţie al FRH a anunţat că îşi asumă răspunderea pentru
decizia EHF în cazul mituirii arbitrilor, iar în perioada următoare va analiza
posibilitatea depunerii unui apel. Membrii Consiliului de Administraţie au mai
decis ca selecţionerul naţionalei masculine să fie suspendat din funcţie până
la soluţionarea apelului, în cazul în care acesta va fi depus. Deciziile care
s-au luat luni, în cadrul şedinţei CA al FRH, au fost comunicate de Elena
Frâncu şi Ştefan Birtalan, ceilalţi membrii nedorind să facă declaraţii.
„Consiliul de Administraţie îşi asumă răspunderea hotărârii Tribunalului de
Arbitraj al Federaţiei Europene de Handbal şi analizează oportunitatea
înaintării unui apel în termenul legal la hotărârea EHF. Antrenorul Aihan Omer
este suspendat din funcţia de antrenor principal al lotului masculin până la
data soluţionării apelului", a spus Elena Frâncu, membru în CA al FRH. De
asemenea, preşedintele Federaţiei Române de Handbal, Cristian Gaţu, a declarat
că suspendarea lui Aihan Omer din funcţia de selecţioner nu va afecta naţionala
masculină având în vedere că până în luna octombrie nu va avea nicio acţiune.
„Pentru moment, suspendarea lui Aihan Omer nu afectează naţionala pentru că
până în octombrie nu are nicio activitate. Noi ne vom sfătui cu nişte jurişti
specializaţi şi vom vedea dacă putem depune apelul. Aihan Omer este un antrenor
bun şi a avut rezultate. Eu tot ce i-am spus a fost că nu are ce căuta la
Budapesta, niciun alt selecţioner nu a mers vreodată să primească arbitrii,
existau deja persoane desemnate să facă asta. Eu refuz să cred că Omer s-a
plimbat cu geanta de bani prin Budapesta", a explicat Cristian Gaţu.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp