Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
01:54 22 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Alegeri la Federația Română de Triatlon Constănțeanul Răzvan Florea continuă ca vicepreședinte

ro

09 Nov, 2020 11:26 4688 Marime text
  • La Federația Română de Triatlon s-au desfășurat alegeri pentru funcțiile de conducere.

Vlad Stoica preia, cu 30 din 34 din voturi exprimate, funcția de președinte al Federatiei Romane de Triatlon, în urma alegerilor care au avut loc la Ploiești.

După cum se arată înr-un comunicat al Agentiei de Relații publice Plus Communication, până în prezent, Vlad Stoica a avut rolul de președinte interimar al FRTRI dupa decesul regretatului Peter Klos, în noiembrie 2019, a fost membru fondator al FRTRI si vicepreședinte încă din anul 2013. De asemenea este Director General al grupului de societăți Smart Atletic.

Pentru funcția de președinte FRTRI au mai candidat Sorin Boriceanu, ACS Energy Club,  Dumitru Aurelian Blănaru, CSM Braila si  Daniel Ioan, ACS Tri Aluta al carui dosar a fost incomplet, iar candidatura sa a fost respinsă.

Constănțeanul Răzvan Florea și Viktor Klosz au fost votați vicepreședinți.

Viktor Klosz este președinte al ACS Master Ski & Bike, organizatorul celei mai importante competiții internationale de triatlon din Romania -Campionatul European de Multisport - în cadrul căruia s-au desfasurat 7 Campionate Europene in 2019 și alte competitii nationale si internaționale. Totodată, Viktor Klosz este Director General al grupului Master Druck si Delegat Tehnic nivelul 2.

Răzvan Florea este singurul medaliat olimpic la natație din România, multiplu medaliat la Campionatele Europene si ocupa functia de vicepresedinte FRTRI încă din anul 2013. Totodată, este președintele ACS Atena și unic importator al brandului TYR în România.

Au fost votați și cei opt membri ai Biroului Federal, iar pentru prima dată din acest organism va face parte și o reprezentantă a sexului feminin.


Cei opt membri votați ai Biroului Federal sunt:

    Adina Dușa – Delegat Tehnic Nivelul 2, calificat la JO Tokyo;
    Marius Grigore – Presedintele clubului Bucharest Sport Club;
    Papp Jozsef – Presedintele clubului H20 Tg Mures;
    Nistoroiu Daniel – Presedintele clubului Master Swim & Tri;
    Istvan Besnyei – Manager evenimente FRTRI si reprezentant al clubului Seven Sport Club;
    Koncz Alexandru – Responsabil Winter Triatlon;
    Dragu Marius Alexandru – Reprezentant al clubului Delfinul;

    Toader Adrian – Reprezentant al clubului Steaua București.

In anul 2021 FRTRI continuă să fie gazda unor importante competiții internaționale precum:

Campionatul European de Winter Triathlon, Cheile Gradiștei;
Campionatul European de Duatlon, Targu Mureș - competiție organizata de ACS Master Ski & Bike in parteneriat cu FRTRI;
Cupa Europeana de Juniori, București - competitie organizată de ACS Bucharest Sport Club Elite in parteneriat cu FRTRI.

De asemenea, cei doi sportivi care luptă pentru calificarea la Jocurile Olimpice de la Tokyo, Antoanela Manac și Felix Duchampt, vor beneficia de sprijinul necondiționat și de expertiza Federației, pentru a duce, în premieră, steagul României în competiția-regină a triatlonului.

Fondată în 2013, Federatia Română de Triatlon are ca obiectiv creșterea adopției disciplinelor sportive gestionate în rândul sportivilor și a performanțelor sportivilor români ce fac parte din loturile naționale.   

Sursa foto: ZIUA de Constanța     
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii