Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
20:00 22 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Alergător veteran din Eforie Nord Vasile Apetroaie a urcat pe podium la semimaratonul pe nisip din Bulgaria

ro

06 Jul, 2021 00:00 3809 Marime text

 
  • Înaintea acestei curse, Vasile Apetroaie luase o pauză de o lună, în urma unei accidentări.
  • La categoria de vârstă +45 ani, alergătorul veteran a fost depășit pe podium de doi alergători bulgari mai tineri ca el.
  • La semimaraton au concurat alți doi constănțeni, Asan Arun (din Techirghiol) și Ionuț Petcu (stabilit de câțiva ani la București). 
 
După o pauză de o lună, cauzată de o accidentare, alergătorul veteran din Eforie Nord Vasile Apetroaie (55 de ani) a revenit în competiții, cu ocazia semimaratonului pe nisip de la Kamchia (Bulgaria).
 
Cu timpul de 2:04:29 realizat în cursa celor 21 de kilometri, Vasile Apetroaie, sportiv legitimat la ACS Run 4 Life Constanța, s-a clasat pe locul trei la categoria de vârstă +45 ani, fiind depășit de doi alergători bulgari mai tineri ca el, care aveau 47 de ani (cel clasat pe locul întâi, din Varna), respectiv 45 de ani (cel de pe poziția secundă, din Burgas). „Cursa a fost extrem de grea, numai prin apă, cu traversarea unui râu unde apa îți ajungea până la piept. Am participat la acest semimaraton venind după o accidentare care m-a ținut pe loc aproximativ o lună și după doar 30 de kilometri alergați înainte de cursă. Chiar și așa, am reușit să urc pe podiumul categoriei 45 ani, cei din fața mea fiind mult mai tineri“, a declarat Vasile Apetroaie, clasat la general pe locul 14 în proba de semimaraton. De asemenea, alergătorul din Eforie Nord a fost cel mai vârstnic din cursă.
 
 
„Bătăturile trec, amintirile rămân“

 
La semimaraton în Bulgaria au concurat alți doi constănțeni, Asan Arun (44 de ani, din Techirghiol) și Ionuț Petcu (39 de ani, stabilit de câțiva ani la București). Cu 2:07:57, Ionuț Petcu a ocupat locul 16 la general, iar Asan Arun a fost al 20-lea, cu 2:12:48. 
 
„Kamchia Sands. Valuri înspumate. Nisipul auriu afânat. Ținutul Sălbatic. Prima participare la ediția de seară. Am pornit la atac din prima linie desculț pentru a cuceri cei 21 de kilometri. Primii kilometri au fost voioși. Dacă prima parte mergea la patru-cinci minute per kilometru, pe la jumătatea traseului pașii erau absorbiți în nisip. Nu am avut de ales, trecând lejer peste șase minute asumate la mia de metri.
 
Da, am revenit prin vecini să mă bucur fără emoții de o alergare competiţională întinsă integral pe nisipul sălbatic la malul mării în rezervația Kamchia. Estimam un rezultat fără griji cu vreo două ore jumătate. Chiar dacă ritmul constant a mai scăzut totuși am adunat aproape șapte minute peste două ore în statistici. A fost o experiență interesantă, a treia personală marcată la semimaraton pe aceste teritorii, dar prima petrecută la ceas de seară.

 
Neinspirată alegerea de a a alerga desculț. Am primit din partea nisipului afânat și a valurilor înspumate câteva bătături la degete. Anduranța a fost pe măsură, toată musculara a fost solicitată, dar am ajuns cu bine la final. Bătăturile trec. Amintirile rămân. Aveam în plan relaxare la malul mării, chiar dacă norii au fost protagoniști pe interval. M-am mulțumit cu baia de pe traseu, după cursă planurile inițiale s-au schimbat către altă direcție.
 
A fost fain. Mulțumesc frumos fotografilor și susținătorilor mei pentru fotografii și aplauze. A fost fain să aud de pe margine numele meu strigat de localnici. Mulțumesc, Ivan, pentru invitație. Ne revedem prin vecini în două săptămâni“, a fost mesajul lui Ionuț Petcu.
 
În cursa de 10 kilometri din Bulgaria a alergat și Adrian Năstase (45 ani, din Medgidia), care, cu 1:06:31, a ocupat locul șase la categoria +45 ani și poziția a 23-a la general.   

În secțiunea Galerie Foto găsiți mai multe imagini de la eveniment. Sursa foto: Facebook (Vasile Apetroaie, Arun Asan) 
 


PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 

Citește și:
 
Vasile Apetroaie, Nicoleta Ciortan, Nastasia Fotu
Constanţa şi Tulcea, rezultate deosebite la Maratonul Internaţional Varna

 
Urban Strava Art
Ionuț Petcu creează artă urbană prin alergare. Două dintre trasee s-au născut la Constanța (galerie foto)
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii