Alesia Tămaş şi Luiza Biliuţă Două gâgâlici de numai trei ani au făcut deliciul publicului la Cupa Satori la Ashihara Karate (galerie foto)
Alesia Tămaş şi Luiza Biliuţă: Două gâgâlici de numai trei ani au făcut deliciul publicului la Cupa
10 Mar, 2018 00:00
ZIUA de Constanta
4153
Marime text
100 de sportivi şi sportive, de la patru cluburi din ţară, au participat, la Constanţa, la o nouă ediţie a Cupei Satori la Ashihara Karate, întrecere organizată de CS Gethika Team Constanţa
Din cauza condiţiilor meteo existente la data competiţiei, unele cluburi nu au reuşit să ajungă pe litoral, concurând reprezentanţii Gethika Tema Constanţa, AK Piteşti - Ştefan Dojo, Tai Sabaki Olteniţa şi Impression Bucureşti.
„Vremea nu a fost de partea noastră, afară înregistrându-se temperaturi cu minus, însă competiţia a avut parte de toată căldura pe care o puteau transmite cei implicaţi. Concursul s-a desfăşurat pe două suprafeţe / tatami, sportivii având doua probe de executat - kata individual şi kata sincron - echipe. La cei mici am introdus, pentru prima oară, proba kihon, la care au avut de prezentat trei elemente tehnice la alegere, din ceea ce au învăţat în dojo. Arbitrii delegaţi să decidă nivelul fiecărei execuţii au fost sportivi consacraţi, cu experienţă competiţională - Robert Drăgănoiu, Ştefan Macsiniuc, Valentin Badea - grupa de avansaţi şi Alexandru Lungu, Gani Adin şi senpai Daniel Prasovici - la grupele de începători. Le mulţumesc tuturor pentru implicare şi pentru obiectivitatea de care au dat dovadă“, a declarat Nicu Vasiliu, antrenorul de la Gethika Team Constanţa.
De asemenea, a fost introdusă o noua probă, „master“, unde toţi câştigătorii categoriilor de avansaţi, peste 12 ani, s-au calificat şi au concurat pentru trofeul competiţiei, „The best of the best“. Câştigător a fost Marian Valentin Badea, din Mereni. Au mai concurat, calificându-se la aceasta probă, Eduard Drăgănoiu, Sebastian Cârciumaru, Adelina Bejan, Georgiana Mihai şi Adin Gani. De remarcat retragerea din finala master a lui Robert Drăgănoiu, „un gest demn de un sportiv. «Sensei, ar trebui să echilibrăm şansele tuturor şi este mai corect ca eu să mă retrag», a spus Robert. În urma acestui moment, l-am delegat pe Robert ca arbitru al probei“, arată Nicu Vasiliu.
La începutul concursului, au fost acordate şi trei distincţii: sportivul anului 2017 - Robert Drăgănoiu, instructorul anului 2017 - Daniel Prasovici, Alexandru Lungu. Antrenorul de la Gethika Team Constanţa a spus că partea cea mai dificilă a concursului a fost să le ia tracul celor mici, care au participat pentru prima oară la o competiţie sportivă. „Trebuie să recunosc, a fost o idee minunată de a-i implica. Publicul a apreciat strădaniile copiilor. Unul dintre momentele frumoase a fost creat de naturaleţea celor două fete, Alesia Tămaş şi Luiza Biliuţă (n.r. de la Gethika Team), ambele de doar trei anişori, care au făcut deliciul publicului. Bineînţeles că au primit din partea lui sensei câte o medalie frumoasă, pentru că ne-au arătat că au învăţat în dojo“, a punctat Nicu Vasiliu. Cele două fetiţe au fost premiate de sensei Răzvan Popa, de la Bucureşti.
Antrenorul Gethika Team a acordat o notă bună competiţiei. A subliniat că, deşi tineri, arbitrii şi-au făcut treaba foarte bine. Nicu Vasiliu a avut o surpriză plăcută din partea colegilor de la Bucureşti Răzvan Popa şi Adrian Vlăsceanu (sportivi buni, ambii cu centură neagră în Ashihara Karate şi cu rezultate deosebite în competiţiile interne şi internaţionale), sosiţi să ia pulsul competiţiei de la Constanţa în calitate de…jurnalişti. „Mulţumim pentru articolul obiectiv şi vă aşteptăm şi la următoarele ediţii“, a precizat antrenorul.
Nicu Vasiliu a remarcat şi evoluţiile sportivilor de la AK Piteşti - Ştefan Dojo (senpai, Ştefan Ghiţulescu). „Copii, sunteţi pe drumul cel bun. Păstraţi-vă calea şi nu vă abateţi de la ea! Felicitări pentru ceea ce ne-aţi arătat şi cu siguranţă vom mai auzi de rezultate frumoase din partea voastră“, a spus Nicu Vasiliu.
Tehnicianul a evidenţiat şi înţelegerea, implicarea şi susţinerea părinţilor sportivilor. „Drumul spre performanţă este dificil. De multe ori, avem tendinţa de a renunţa. Însă, cu sprijinul dumneavoastră, vă asigur că putem reuşi. Copii, urmaţi-vă visul, în scurt timp va deveni realitate!“, a fost mesajul lui Nicu Vasiliu.
Pentru Gethika Tema Constanţa urmează două competiţii majore, Openul de Ashihara de la Bucureşti, din 13 - 14 aprilie, şi Campionatele Naţionale de kata şi kumite Ashihara de la Braşov, din 10 - 12 mai. Pe 2 iunie, clubul constănţean va organiza cea de-a opta ediţie a întrecerii „Ashihara Gethika Trophy“, iar o zi mai târziu Cupa „Tomis“ (ediţia a treia) la Brazilian Jiu Jitsu, fiind aşteptaţi toţi cei pasionaţi de artele marţiale.

Marian Valentin Badea, câştigător la „master“

Robert Drăgănoiu, sportivul anului 2017

Surpriză plăcută
Antrenorul Gethika Team a acordat o notă bună competiţiei. A subliniat că, deşi tineri, arbitrii şi-au făcut treaba foarte bine. Nicu Vasiliu a avut o surpriză plăcută din partea colegilor de la Bucureşti Răzvan Popa şi Adrian Vlăsceanu (sportivi buni, ambii cu centură neagră în Ashihara Karate şi cu rezultate deosebite în competiţiile interne şi internaţionale), sosiţi să ia pulsul competiţiei de la Constanţa în calitate de…jurnalişti. „Mulţumim pentru articolul obiectiv şi vă aşteptăm şi la următoarele ediţii“, a precizat antrenorul.
„Urmaţi-vă visul, în scurt timp va deveni realitate!“
Nicu Vasiliu a remarcat şi evoluţiile sportivilor de la AK Piteşti - Ştefan Dojo (senpai, Ştefan Ghiţulescu). „Copii, sunteţi pe drumul cel bun. Păstraţi-vă calea şi nu vă abateţi de la ea! Felicitări pentru ceea ce ne-aţi arătat şi cu siguranţă vom mai auzi de rezultate frumoase din partea voastră“, a spus Nicu Vasiliu.
Tehnicianul a evidenţiat şi înţelegerea, implicarea şi susţinerea părinţilor sportivilor. „Drumul spre performanţă este dificil. De multe ori, avem tendinţa de a renunţa. Însă, cu sprijinul dumneavoastră, vă asigur că putem reuşi. Copii, urmaţi-vă visul, în scurt timp va deveni realitate!“, a fost mesajul lui Nicu Vasiliu.
Urmează două competiţii majore
Pentru Gethika Tema Constanţa urmează două competiţii majore, Openul de Ashihara de la Bucureşti, din 13 - 14 aprilie, şi Campionatele Naţionale de kata şi kumite Ashihara de la Braşov, din 10 - 12 mai. Pe 2 iunie, clubul constănţean va organiza cea de-a opta ediţie a întrecerii „Ashihara Gethika Trophy“, iar o zi mai târziu Cupa „Tomis“ (ediţia a treia) la Brazilian Jiu Jitsu, fiind aşteptaţi toţi cei pasionaţi de artele marţiale.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii