Andreea Lefcenco, Cristian Boboc şi Cosmin Dumitrache, aur la Naţionalele universitare
Andreea Lefcenco, Cristian Boboc şi Cosmin Dumitrache, aur la Naţionalele universitare
09 Feb, 2016 00:00
ZIUA de Constanta
4365
Marime text
Universitatea „Ovidius“ din Constanţa a obţinut nouă medalii (trei de aur, patru de argint şi două de bronz) la Campionatul Naţional Universitar de atletism în sală, de la Bacău.
Pe prima treaptă a podiumului au urcat Andreea Lefcenco (13,02 m la triplusalt), Cristian Boboc (15,51 m la triplusalt) şi Cosmin Dumitrache (8,18 s la 60 m garduri). Lefcenco a cucerit şi o medalie de argint, la lungime (5,74 m), vicecampion (de două ori) devenind şi Alex Baciu, la lungime (7,21 m) şi la triplusalt (15,20 m), dar şi Cristian Manea, la înălţime (2,04 m). Pe locul trei au încheiat concursul Ionuţ Grecu, la lungime (7,07 m), şi Iulian Ganciu, la 800 m (1.57.8). Alte rezultate: Iulian Ganciu - locul 4 la 1.500 m (4.02.55) şi la 400 m (51.03 s), Cristian Boboc - locul 5 la lungime (6,92 m), Ionuţ Grecu - locul 7 la 60 m (7,22 s), Cătălin Jitcovici - locul 7 la 3.000 m (9.05.55) şi locul 10 la 1.500 m (4.11.01).
Locul trei în clasamentul pe medalii
„Au participat 19 universităţi, iar în urma rezultatelor obţinute, Universitatea «Ovidius» din Constanţa a ocupat locul trei în ierarhia numărului de medalii obţinute (nouă). Menţionăm că participanţii calificaţi la faza finală ce a avut loc la Bacău urmează cursurile la Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport (decan, prof. univ. dr. Mirela Damian). Cu aportul studentelor Claudia Bobocea (calificată la Campionatul Mondial de atletism pe teren acoperit) şi Andreea Grecu (participantă la campionatele de bob), rezultatele ar fi fost şi mai bune, însă putem afirma că delegaţia Universităţii «Ovidius» din Constanţa a înregistrat performanţe deosebite, aşa cum ne-a obişnuit în ultimul timp“, a declarat Alin Larion, cadru universitar la „Ovidius“ şi antrenor la CS Farul Constanţa.Răzvan Grecu şi Stere Şiangă, câştigători la Bucureşti
La Bucureşti s-a disputat etapa întâi a Campionatului Naţional de sală rezervat juniorilor 2 şi 3. De la Constanţa au urcat pe podium: Răzvan Grecu (CSS1 - Farul) - locul 1 la triplusalt juniori 2 (15,63 m); Florin Vişan (LPS) - locul 3 la triplusalt juniori 2 (14,30 m); Stere Şiangă (Farul) - locul 1 la triplusalt juniori 3 (12,94 m) şi locul 1 la lungime (5,80 m); Ioana Manoliu (LPS - Farul) - locul 2 la triplusalt junioare 2 (12,27 m) şi locul 2 la lungime (5,93 m, a reprezentat CS Farul); Alexandra Cornea (LPS) - locul 2 la triplusalt junioare 3 (10,48 m); Cristina Olteanu (LPS) - locul 2 la 1.500 m junioare 3 (4:45.39); Nicoleta Puşcuţă (LPS - Farul) - locul 3 la 400 m junioare 2 (59.67 s).Performanţa lui Răzvan Grecu, sportiv născut în anul 1999 şi antrenat de Daniel Cojocaru, este una deosebită, care îi asigură atletului prezenţa la Campionatul Mondial de juniori 1. În plus, săritura de 15,63 m este nou record personal. Al doilea clasat la concurs a înregistrând 14,74 m.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii