Antoanela Manac, peripeţii la Cupa Mondială din Peru „Când eşti în forma cea mai bună, exact atunci se întâmplă să păţeşti ceva!“ (galerie foto)
Antoanela Manac, peripeţii la Cupa Mondială din Peru: „Când eşti în forma cea mai bună, exact atunci se
06 Nov, 2019 00:00
ZIUA de Constanta
2349
Marime text
Sportiva constănţeană Antoanela Manac a reprezentat România, alături de Felix Duchampt, la Cupa Mondială de triatlon, care s-a desfăşurat în Peru, la Lima.
Cei doi au participat la concurs prin programul finanţat de Comitetul Olimpic şi Sportiv Român, Tri Go Tokyo. Desemnată şi în 2018 „sportivul anului“ de Federaţia Română de Triatlon, Antoanela a avut ghinionul să fie implicată într-o căzătură în masă, în proba de ciclism, de unde avusese o evoluţie foarte bună până atunci. Sportiva de 24 de ani s-a ales cu răni în urma incidentului, dar a continuat cursa, pe care a reuşit să o ducă la bun sfârşit, clasându-se la final pe poziţia a 43-a.
„Când eşti în formă cea mai bună, exact atunci se întâmplă să păţeşti ceva! Am avut o evoluţie foarte bună până în a 2-a tură de bicicletă din cele 4, unde, în plutonul fruntaş în care mă aflam, s-a căzut masiv şi, din păcate, am căzut şi eu. M-am ridicat şi am continuat turele, chiar dacă am rămas singură, am tras de mine să termin cursa şi mă bucur că am reuşit asta. Rănile mele sunt superficiale şi voi fi pregătită pentru următoarea cursă, din Argentina! Mulţumesc Federaţiei Române de Triatlon şi Comitetului Olimpic şi Sportiv Român pentru susţinere!“, a declarat Antoanela Manac. La Cupa Mondială din Peru Felix Duchampt a obţinut medalia de bronz.
Sursa foto: Facebook (Antoanela Manac, Federația Română de Triatlon)
Citeşte şi:
În ziua în care a împlinit 24 de ani, constănţeanca Antoanela Manac a urcat pe podium la Jocurile Mondiale pe plajă de la Doha (galerie foto)
Diplomă de onoare pentru Antoanela Manac Campioana, invitată în proiectul „Bibliotecile vii - Poveşti de succes“ (galerie foto)

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii